Cum să descoperim o civilizaţie extraterestră: oare i-am putea identifica „motorul stelar”?

Funcţionarea acestei megastructuri – motorul stelar, numit şi propulsor Şkadov – implică faptul că presiunea radiaţiei reflectate de oglinzi înapoi spre stea ar crea un dezechilibru care ar împinge steaua în direcţia opusă faţă de structura de oglinzi, iar toate planetele legate gravitaţional de stea s-ar deplasa odată cu aceasta.

Evident, pentru a funcţiona, o asemenea megastructură de oglinzi ar trebui să aibă dimensiuni colosale, de ordinul milioanelor de kilometri diametru.

• Telescopul Spațial James Webb a descoperit ceva ciudat aproape de centrul Căii Lactee
• 2025 a fost cel mai dificil an din ultimul deceniu pentru piața muncii

Iar o astfel de structură – dacă ar exista – ar putea fi detectată cu ajutorul tehnologiei de care dispunem azi.

Astronomul Duncan Forgan, de la Universitatea din Edinburgh, crede că o astfel de structură ar putea fi observată  în cazul în care ar trece prin faţa unei stele – un fenomen numit tranzit – adică prin aceeaşi metodă pe care o utilizează astronomii pentru a studia  planetele îndepărtate. 

El a realizat şi modelări matematice ipotetice ale variaţiei radiaţiilor emise de exoplanete, în cazul în care acestea ar trece prin faţa unei stele asociate cu un propulsor Şkadov.

În funcţie de poziţia ei, oglinda colosală ar oculta o porţiune a stelei, blocând brusc şi prematur umbra planetei. Silueta unei astfel de megastructuri ar distorsiona curba simetrică a variaţiei luminii emise de stea în cursul tranzitului.

Însă nu e atât de simplu, avertizează astronomul: petele stelare (zone mai întunecate de pe suprafaţa stelei, cum sunt şi petele solare ale Soarelui „nostru”) ar putea şi ele produce anumite modificări ale curbei variaţiei luminii în cursul tranzitului, modificări care ar putea fi interpretate în mod greşit ca fiind produse de o structură artificială.

Totuşi, petele stelare ar ieşi curând din vizor, deoarece steaua se roteşte; în schimb, dacă oglinda gigantică are o poziţie fixă în spaţiu, silueta ei ar rămâne stabilă.

Aici lucrurile devin interesante, deoarece acestă ipoteză ar putea fi testată: observatorul spaţial Kepler al NASA a adunat, în ultimii 5 ani, o cantitate uriaşă de date astronomice privind tranziturile în cazul a peste 150.000 de stele din constelaţia Lebăda.

Însă problama este că există foarte multe necunoscute în acest scenariu. Care este probabilitatea ca o civilizaţie extraterestră să aibă capacitatea şi îndrăzneala de a construi o asemenea megastructră monstruoasă, şi care este probabilitatea ca ea să se afle destul de aproape pentru ca noi să o putem detecta?

Forgan a estimat, cu multă precauţie, că probabilitatea de a avea o asemenea megastructură ar fi de o stea la un milion; cel mai apropiat astfel de propulsor stelar s-ar putea afla la 1.000 de ani-lumină depărtare de noi, în cel mai bun caz.

Baza de date adunată de Kepler nu cuprinde atât de multe stele; prin urmare, şansele de a descoperi ceva de acest gen sunt extrem de mici (şi la fel de mici sunt şansele de a obţine finanţare pentru un asemenea studiu.)

Dar de ce ar vrea o civilizaţie extraterestră să întreprindă un asemenea proiect – deplasarea stelei şi a întregului ei sistem planetar? Orice ipoteză este pur speculativă, desigur: poate pentru a evita trecerea stelei prin regiuni galactice unde ar întâmpina probleme (de exemplu, trecerea prin nori reci de hidrogen şi praf cosmic, care ar întuneca steaua şi ar afecta drastic clima unei planete a acelei stele), sau pentru a evita alte evenimente cosmice prevăzute, precum destabilizarea unui nor de comete din jurul sistemului planetar.

Sursa: Discovery News