Home » D:News » De ce este bine să consumi probiotice atunci când eşti însărcinată?

De ce este bine să consumi probiotice atunci când eşti însărcinată?

De ce este bine să consumi probiotice atunci când eşti însărcinată?
Publicat: 23.08.2013
Bebeluşii mamelor care au consumat probiotice atunci când erau însărcinate şi cei ce primesc suplimente cu „bacterii bune” în primele luni de viaţă ar putea prezenta un risc mai mic de a dezvolta alergii decât ceilalţi copii, arată o nouă meta-analiză publicată în jurnalul „Pediatrics”.

De regulă, doctorii nu recomandă femeilor însărcinate să consume probiotice, iar autorul studiului, Dr. Erick Forno de la Children’s Hospital of Pittsburgh, afirmă că este încă prea devreme pentru acest pas.

„Studiul nostru concluzionează că probioticele au un efect protector împotriva alergiilor, dar încă mai avem lucruri de învăţat despre ele înainte să oferim un sfat general publicului”, a explicat specialistul.

Bacteriile care trăiesc în intestin şi în tractul digestiv au fost asociate sănătăţii sistemului imunitar. Astfel, obţinerea unei cantităţi suficiente de probiotice – microorganisme precum cele ce există în iaurt şi în drojdie şi care au un efect benefic asupra echilibrului din microbiom – ar putea ajuta la susţinerea unui sistem imunitar sănătos, spun cercetătorii. 

Deoarece atât alergiile, cât şi astmul rezultă din reacţii imune hipersensibile, mai multe studii au analizat efectul suplimentelor probiotice asupra acestor afecţiuni.

Majoritatea cercetărilor folosesc suplimentele probiotice sub formă de pastilă, deoarece astfel dozajul este mai uşor de controlat, însă Forno afirmă că nu există niciun motiv ca probioticele din iaurt sau din alte alimente să nu fie la fel de eficiente.

Cercetătorii din echipa sa au analizat rezultatele a 25 de studii asupra suplimentelor consumate în timpul sarcinii sau de copil în timpul primului an de viaţă. Toate studiile comparau mamele şi copii desemnaţi în mod aleatoriu să consume probiotice cu mame şi copii care primeau suplimente placebo.

Participanţii la studiu primeau doze probiotice zilnic, iar în anumite cazuri mai des de o dată pe zi, preţ de câteva luni până la un an.

Cercetările urmăreau dacă ulterior copiii testau pozitiv pentru anumite alergii foarte răspândite – cum ar fi alergiile la polen sau la alune – şi dacă manifestau simptome ale astmului, pe baza unui chestionar completat de părinţi.

Bebeluşii care erau expuşi la probiotice în uter şi care au primit suplimente după naştere prezentau un risc cu 12% mai mic de a suferi alergii în anii următori de viaţă faţă de copiii din grupul de control. În schimb, riscul de a suferi alergii nu era redus în cazul copiilor care au primit probiotice doar după naştere.

Este posibil să nu fie nevoie de administrarea probioticelor postnaştere pentru a observa un efect benefic, dar pentru a şti acest lucru este nevoie de alte studii, afirmă Mimi Tang, directorul departamentului de alergii şi imunologie din cadrul Royal Children’s Hospital din Parkville, Australia.

Nu s-a înregistrat vreo diferenţă în ceea ce priveşte riscul de a suferi de astm între copiii care primeau probiotice şi cei din grupul de control, se arată în cercetarea publicată în Pediatrics.

„Trebuie subliniat, totuşi, că doar câteva dintre studiile analizate au urmărit subiecţii dincolo de vârsta de 5 ani, iar diagnosticul de astm nu e clar sub această vârstă, astfel că majoritatea studiilor relatează doar episoade care ar putea să nu fie astm”, spune Tang, ce nu a luat parte la studiu.

Probioticele sunt considerate în general sănătoase, iar cercetările efectuate asupra lor nu au identificate efecte secundare, însă nu este clar care microbi oferă cel mai bun efect şi care este dozajul ideal.

Forno spune că rezultatele cercetării ar putea oferi noi argumente în favoarea „ipotezei igienei”.

„Pe măsură ce ţările au devenit mai industrializate şi mai dezvoltate, ele au devenit totodată mai curate, astfel că expunerea noastră la microbi în primii ani de viaţă a scăzut, iar acest lucru a dus la scăderea numărului de infecţii”, spune specialistul.

„Ipoteza igienei” afirmă că acest mediu mai curat ar fi putut duce la o creştere a cazurilor de alergii şi de astm.

„Teoria este că expunerea la microbi în primii ani de viaţă ajută sistemul nostru imunitar să înveţe să se «autogestioneze» şi să recunoască elementele cu care trebuie să se lupte şi cele cu care nu trebuie”, spune doctorul.

„Speranţa noastră este ca cercetarea pe care am realizat-o să ajute oamenii de ştiinţă să facă pasul de la stabilirea «dacă» probioticele ajută la prevenirea alergiilor la «cum» ajută şi care sunt cele mai bune metode prin care putem obţine acest lucru”, concluzionează cercetătorul.

Sursa: Reuters

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Utilizatorii de social media devin tot mai pasivi. Ce a dus la schimbarea comportamentului din online?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Test de cultură generală. Care este cel mai puternic acid din lume?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Tratamentele de beauty „bizare” din social media: cât este trend și cât este știință?
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
Insula din Grecia cu mai mulți oameni de 90 de ani decât orice alt loc din lume
O țară din Europa face pregătiri în caz de război cu Rusia
O țară din Europa face pregătiri în caz de război cu Rusia
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Iranienii nu mai găsesc minele pe care chiar ei le-au pus în Strâmtoarea Ormuz
Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României
Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai României
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
Metoda japoneză pentru un bagaj de mână ușor dar cu multe opțiuni vestimentare
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor
„Laptele auriu”, băutura recomandată pentru un somn profund și odihnitor
Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară
Cercetătorii testează pentru prima dată pe oameni o tehnică de resetare celulară