Home » D:News » Ce se întâmplă în creierul celor care iau cocaină?

Ce se întâmplă în creierul celor care iau cocaină?

Ce se întâmplă în creierul celor care iau cocaină?
Publicat: 27.08.2013
Aportul de cocaină poate schimba în doar câteva ore structura creierului, un proces ce ar putea reprezenta, cred cercetătorii, primul pas spre dezvoltarea dependenţei.

Teste pe animale de laborator arată că, la puţin timp după administrarea drogului, în creier încep să crească noi formaţiuni asociate cu învăţarea şi memoria, iar şoarecii la care aceste schimbări erau mai pronunţate aveau o preferinţă mai marcată pentru cocaină.

Cercetătorii de la Universitatea California – Berkeley şi UC – San Francisco, care au publicat rezultatele studiului lor în jurnalul Nature Neuroscience, consideră că acest proces ilustrează modul în care creierul „învaţă dependenţa” de drog.

Cercetătorii au studiat micile proeminenţe, denumite spini dendritici, ale unor celulel cerebrale; aceşti spini dendritici sunt implicaţi în formarea amintirilor.

Un rol important în dezvoltarea dependenţei îl are locul sau mediul în care este administrat drogul

În experimente, şoarecilor li s-a permis să exploreze liber două compartimente (camere) diferite, fiecare având un miros şi o textură a suprafeţei diferită de ale celuilalt. 

Odată ce şoarecii îşi alegeau camera preferată, li se injecta cocaină în cealaltă cameră.

Creierele şoarecilor vii au fost apoi studiate cu ajutorul unui tip special de microscop cu laser, pentru a vizualiza spinii dendritici.

Şoarecilor cărora li se injectase cocaină produceau mai mulţi spini dendritici, comparativ cu cei cărora li se injectase doar apă (grupul de control) , indicând faptul că drogul favorizează formarea amintirilor. Deosebirile puteau fi observate deja la două ore după prima injecţie.

În concluzie, cocaina induce formarea rapidă de noi spini dendritici şi, cu cât şoarecii dezvoltau mai multe astfel de formaţiuni, cu atât mai repede creoerul lor „învăţa” despre drog.

Aceste descoperiri ar putea explica un mecanism al dependenţei, lămurind modul în care administrarea drogului stimulează căutarea unor noi experienţe viitoare de acelaşi fel. 

Schimbările pe care drogul le produce în creier ar putea explica modul în care datele pe care creierul le deţine despre drog pot ajunge să domine procesul de luare a deciziilor de către utilizatorii umani, conducând astfel la instalarea dependenţei.

Sursa: BBC News

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării