Home » D:News » A fost descifrată compoziţia chimică a urinei umane, după 7 ani de cercetări

A fost descifrată compoziţia chimică a urinei umane, după 7 ani de cercetări

A fost descifrată compoziţia chimică a urinei umane, după 7 ani de cercetări
Publicat: 06.09.2013
Aproape 20 de oameni de ştiinţă au lucrat la acest proiect, timp de mai mulţi ani, identificând, în cele din urmă, peste 3.000 de substanţe chimice care intră în compoziţia urinei. Rezultatele vor avea implicaţii foarte importante în domeniul medicinei, al nutriţiei, al testelor anti-doping şi al studiilor de mediu.

Compoziţia chimică a urinei umane a fost descifrată de cercetătorii de la Universitatea din Alberta, Canada, care au descoperit peste 3.000 de metaboliţi  – compuşi chimici rezultaţi din metabolism şi care sunt eliminaţi din organism pe cale renală, prin urină. În 2008, aceeaşi echipă a identificat şi publicat compoziţia chimică a lichidului cefalorahidian uman, iar în 2011 – compoziţia chimică a sângelui la om.

„Urina este un lichid biologic incredibil de complex. Habar nu aveam că atât de mulţi compuşi diferiţi ajung în toalete”, spune David Wishart, conducătorul proiectului.

Cercetătorii au folosit tehnici performante de analiză chimică, inclusiv spectroscopia cu rezonanţă magnetică nucleară, cromatografia în gaz, spectrometria de masă şi cromatografia în lichid pentru a identifica şi cuantifica sistematic mii de compuşi chimici, dintr-un set extins de probe de urină.

Pentru a completa rezultalele experimentale, au utilizat, de asemenea, un proces computerizat de extragere de cunoştinţe din date (data mining) pentru a studia literatura de specialitate publicată în peste 100 de ani de cercetări asupra urinei umane.

Toate aceste cunoştinţe de chimie sunt adunate într-o amplă bază de date numită Urine Metabolome Database (UMDB), accesibilă gratuit.

Compoziţia chimică a urinei prezintă un interes deosebit pentru medici, nutriţionişti şi specialişti în ştiinţele mediului, deoarece oferă informaţii-cheie nu numai despre sănătatea unei persoane, ci şi despre alimentaţia acesteia, despre medicamentele pe care le ia şi despre poluanţii la care este expusă în mediul ei de trai.

Cercetarea urinei în scopuri medicale datează de peste 3.000 de ani; până la sfârşitul secolului al XIX-lea, medicii se foloseau, pentru a diagnostica bolile, de informaţii privind culoarea, gustul şi mirosul urinei. Azi, se folosesc analize chimice ale urinei pentru a diagnostica o gamă foarte largă de probleme de sănătate, ca şi pentru a detecta utilizarea drogurilor ilegale.

Majoritatea manualelor de medicină menţionează doar 50-100 de substanţe chimice din urină, iar analizele medicale obişnuite identifică doar 6 sau 7. Mărirea numărului substanţelor chimice existente în  urină de 30 de ori şi îmbunătăţirea tehnicilor de laborator astfel încât să poată detecta sute de compuşi ar însemna o schimbare considerabilă în domeniul analizelor medicale, explică dr. Wishart. De altfel, pe măsură ce apar noi tehnici de analiză şi instrumentele de laborator devin mai sensibile, numărul substanţelor detectate în urină va creşte.

Aceste dezvoltări vor permite apariţia unei întregi noi generaţii de analize rapide, simple şi nedureroase, care vor fi putea fi realizate pe mostre de urină în loc de biopsii tisulare. Specialiştii menţionează testele de urină pentru detectarea cancerului de colon, a cancerului de prostată, a colitei ulcerative, a bolii celiace, a pneumoniei şi a respingerii organelor transplantate – teste care deja au apărut sau vor fi introduse în curând în practica medicală.

Sursa: Science Daily

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
Aproape 2 milioane de persoane, evacuate din calea taifunului Bavi
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
O funcție controversată lansată recent pe Instagram a fost retrasă de Meta
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Record mondial la concertul rapperului american Pitbull de la Londra
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Spania a fost transformat în hotel
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Kurt Lewin, psihologul care a arătat că mediul modelează comportamentul la fel de mult ca personalitatea
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă