Descoperirea care aruncă în aer vechile teorii privind evoluţia: care a fost primul animal înzestrat cu un „chip”?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Entelognathus primordialis a fost un peşte străvechi, care, conform unui articol publicat în Nature, reprezintă veriga de legătură între două grupuri de vertebrate crezute anterior neînrudite, ceea ce pune sub semnul întrebării teoriile larg acceptate privind felul în care a a evoluat „faţa” vertebratelor.

Aproape toate vertebratele din lume aparţin unui grup numit gnatostome – vertebrate cu „fălci”, cu maxilare adică. (Scheletul maxilarelor este o parte definitorie a scheletului părţii anterioare a capului, care alcătuieşte ceea ce percepem noi drept „faţa” unui animal.)

Cândva, în trecut, grupul gnatostomelor s-a despărţit în două ramuri: peştii cartilaginoşi (din care fac parte rechinii şi pisicile de mare) şi un grup de vertebrate cu schelet osos, din care fac parte peştii osoşi şi toate vertebratele tetrapode (cu patru membre), inclusiv omul.

Până de curând, oamenii de ştiinţă considerau că strămoşul comun al gnatostomelor era un animal asemănător cu peştii cartilaginoşi, oarecum ca un rechin, cu corpul neacoperit de plăci sau solzi mari şi cu un craniu în mare parte cartilaginos, a explicat conducătorul studiului, Min Zhu, de la Institulul de Paleontologie a Vertebratelor şi Paleoantrologie din Beijing.

Zhu şi colegii săi au examinat fosile de Entelognathus descoperite în roci sedimentare din sudul Chinei, constatând că animalul avea cca. 20 cm lungime, capul şi trunchiul acoperit de o „armură” puternică (plăci cu rol de protecţie a corpului) şi coada acoperită cu solzi. Ochii erau mici şi aşezaţi în interiorul unor orbite osoase mari. Şi, cu toate că animalul avea mandibulă, nu avea dinţi. Toţi peştii osoşi cunoscuţi până acum aveau dinţi, aşa că fosila de Entelognathus adânceşte misterul originii dinţilor la vertebrate.

Iniţial se părea că Entelognathus ar fi fost un peşte placoderm obişnuit, aparţinând unui grup de peşti străvechi cu corpul acoperit de o armură de plăci protectoare. Toţi placodermii descoperiţi până în prezent aveau un schelet al maxilarelor şi „obrajilor” cu structură simplă, alcătuit din doar câteva oase mari.

Dar fosila de Entelognathus s-a dovedit bizară: ea prezenta un aranjament complex de oase mici – denumite maxila şi premaxila – în falca superioară, o mandibulă şi oase laterale, ale „obrajilor”. Această structură complexă a craniului este caracteristică peştilor osoşi şi animalelor tetrapode (inclusiv omul), ceea ce face din Entelognathus cel mai vechi animal (cunorscut până în prezent) care să fi avut ceea ce oamenii numesc „faţă”.

Este o descoperire surprinzătoare, deoarece anterior paleontologii credeau că placodermii şi peştii osoşi nu erau înrudiţi între ei; or, descoperirea sugerează că peştii osoşi ar fi moştenit structura craniului de la strămoşi placodermi.

Descoperirea clatină, astfel, teorii îndelung considerate solide privind evoluţia vertebratelor.

Sursa: Live Science