Ce trebuie să faci pentru a învăţa să citeşti minţile altora?

David Kidd,autorul studiului, este expert în studierea teoriilor care împart ficţiunea în două categorii. Atunci când citim un bestseller palpitant, dar predictibil, „este ca şi cum textul ne ia şi ne poartă într-o plimbare cu un roller-coaster unde toată lumea experimentează acelaşi lucru”, a explicat Kidd. Literatura, pe de altă parte, îi atribuie citorului mult mai multă responsabilitate. Lumile sale imaginare sunt pline de personaje care au motivaţii neexplicate şi care crează confuzii. Aici nu există construcţii sigure referitoare la ceea ce ar trebui să simţim sau în cine ar trebui să ne încredem. 

Kidd şi consultantul său, Emanuele Castano specialist în psihologie socială, au presupus că aceste abilităţi pe care noi le folosim pentru a naviga lumile fictive ne sunt de ajutor şi în viaţa reală. Mai exact, cei doi au presupus că acest lucru contribuie la îmbunătăţirea aşa-numitei teorii a minţii. Teoria minţii este abilitatea de a intui starea mentală a altuia, de a cunoaşte, de exemplu, că atunci când cineva ridică mâna în faţa noastră vrea să batem palma şi nu să ne lovească. Astfel, această teorie este apropiată de empatie, capacitatea de a recunoaşte şi de a împărtăşi sentimentele altora. Un număr din ce în ce mai mare de dovezi susţin relaţia dintre lecturarea ficţiunii şi teoria minţii. Însă multe dintre aceste dovezi sunt bazate pe corelaţii: indivizii care se declară cititori înrăiţi ai cărţilor de ficţiune se descurcă mai bine la testele ce măsoară empatia, de exemplu. 

• FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
• Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt

Pentru a măsura efectele cognitive imediate pe care le au două tipuri de ficţiune, Castano şi Kidd au creat cinci experimente. În fiecare dintre experimente, ei i-au rugat pe subiecţi să citească 10-15 pagini fie din opere de ficţiune populare astăzi, fie din cele mai mari realizări ale literaturii. Acestea din urmă includeau povestiri de Anton Chekhov şi Don DeLillo, dar şi povestiri din The PEN/O. Henry Prize (o colecţie anuală care cuprinde 20 de povestiri) sau National Book Award. Paginile extrase din opere de ficţiune populare proveneau din cărţi care s-au aflat în topurile Amazon.com, precum cele scrise de Danielle Steel, Gillian Flynn sau Robert Heinlein. 

Când participanţii au terminat de citit, ei au fost supuşi unor teste create pentru a le măsura teoria minţii. În unul dintre teste, intitulat Diagnostic Analysis of Nonverbal Accuracy 2—Adult Faces (DANVA2-AF), subiecţii au fost rugaţi să urmărească pentru 2 secunde feţele mai multor indivizi şi să declare dacă aceştia păreau fericiţi, speriaţi, nervoşi sau supăraţi. Într-un test mai nuanţat, Reading the Mind in the Eyes Test (RMET), participanţii au văzut doar părţi din feţele inidivizilor pentru ca apoi să fie rugaţi să aleagă emoţii mai complexe precum „contemplativ” sau „sceptic”. 

În medie, ambele grupuri s-au descurcat mai bine la teste, comparativ cu grupurile de control care erau formate din indivizi care fie nu citiseră, fie citiseră alt gen de extrase. 

Totuşi, s-a observat o diferenţă importantă şi între primele două grupuri. Mai exact, cei din grupul care a lecturat mari realizări ale literaturii au obţinut un scor mult mai mare, comparativ cu cei care au citit opere fantastice populare astăzi. 

Psihologul Raymond Mar, de la universitatea York, din Toronto, notează că până şi cele mai mici efecte alte literaturii sunt importante, având în vedere că ele au consecinţe în lumea reală, reducând probabilitatea neînţelegerilor sociale.