Home » FUN Fest » Ischgl – paradisul schiorilor

Ischgl – paradisul schiorilor

Publicat: 19.11.2013
În valea Paznaun din Tirol, la mică distanţă de graniţa cu Elveţia, se ascunde una dintre cele mai spectaculoase staţiuni de schi din Alpi şi chiar din întreaga lume: Ischgl. Aici, pasionaţii de schi se pot bucura de 238 de kilometri de pârtii excelente, cu diverse grade de dificultate, ce sunt deservite de 44 telecabine, telegondole şi ski-lifturi ultrarapide şi capabile să gestioneze un flux mare de turişti. De asemenea, aici se mai găsesc 1.100 de maşini de făcut zăpadă, astfel încât cei ce vizitează Ischgl au garanţia că pot schia oricând doresc de la sfârşitul lunii noiembrie şi până la începutul lunii mai.
Ischgl e situat la o altitudine de 1.377 de metri, un alt motiv pentru care prezenţa zăpezii pe pârtiile de schi este garantată de-a lungul întregului sezon. Cea mai lungă pârtie măsoară 11 kilometri, iar suprafaţa totală acoperită de zonele destinate schiatului este de 515 hectare. Cei 238 de kilometri de pârtii sunt împărţiţi în funcţie de gradul de dificultate: 45 km sunt pârtii negre, 127 km sunt roşii şi 38 km pârtii albastre. Site-ul oficial Ischl.com oferă o hartă interactivă ce permite pasionaţilor de schi să-şi planifice vizita în funcţie de tipul de pârtie preferat. Tot în Ischgl se găseşte una dintre cele mai lungi pârtii de sanie din Alpi, ce măsoară 7 kilometri în lungime. Pârtia este deschisă doar seara, după ora 7, iar traseul este iluminat în întregime.
 
 
Ischgl nu este renumit doar pentru schiat, ci şi pentru petrecerile de après-ski ce au făcut ca numele satului austriac să fie cunoscut în întreaga lume. De altfel, ideea de „après-ski” a fost inventată în Ischgl, iar staţiunea tiroleză se ridică şi astăzi la înălţime, pasionaţii de schi având numeroase opţiuni de distracţie. Începutul şi finalul sezonului de schi, alături de sărbătorile de Paşti, sunt celebrate prin concerte spectaculoase ce au loc pe platoul Idalp, la 2.300 de metri deasupra nivelului mării, motiv pentru care spectacolele poartă numele de „concertele Top of the Mountain”. Printre artiştii celebri ce au cântat în cadrul acestor evenimente spectaculoase din Ischgl se numără Bob Dylan, Beyoncé, Rihanna şi Katy Perry. În 2013, sezonul de schi va debuta pe 28 noiembrie, evenimentul urmând să fie sărbătorit pe 30 noiembrie în Top of the Mountain Opening, un concert extraordinar ce-i va avea ca protagonişti pe canadienii de la Nickelback. Toţi posesorii de ski pass vor avea acces gratuit la concert.
 
 
Un alt avantaj oferit pasionaţilor de schi este ski pass-ul comun, ce oferă acces atât în Ischgl, cât şi în Samnaun, Elveţia, staţiune care poate fi accesată direct de pe „Arena Silvretta”, aşa cum este denumită zona de schi din apropiere de Ischgl. După schiat, Samnaun reprezintă destinaţia ideală pentru cumpărături, deoarece satul elveţian este situat într-o zonă duty-free. Accesul se face printr-un traseu celebru supranumit „circuitul contrabandiştilor”. Întoarcerea se face cu o telecabină de tip double-decker. În Arena Silvretta se găsesc şi 14 restaurante care oferă schiorilor diferite delicii culinare, de la bucătăria tiroleză până la specialităţi italiene.
 
 
Seara, Ischgl este locul ideal pentru relaxarea de după schi, căci nicio altă staţiune de schi din Alpi nu oferă o astfel de varietate de localuri şi cluburi. Diversitatea evenimentelor şi numeroasele vedete prezente în Ischgl i-au atras satului tirolez supranumele de „Ibiza din Alpi”. Cei ce preferă serviciile de wellness pot merge în Silvretta Center din Ischgl, unde pot înota în piscină şi se pot relaxa după schi într-o saună uscată finlandeză sau în una cu aburi, turcească. De asemenea, tot aici se găsesc un centru de masaj, un salon de cosmetică şi un centru de distracţie cu bowling şi biliard. Pasionaţii de tenis pot folosi unul din cele patru terenuri indoor pentru a practica acest sport şi în timpul iernii.
 
Aşadar, dacă vă atrag pârtiile aflate la altitudini mari şi sistemul de transport ultramodern şi doriţi să vă distraţi şi totodată să vă relaxaţi, Ischgl reprezintă destinaţia ideală pentru această iarnă. Iar dacă încă sunteţi curioşi cum arată iarna în acest minunat sat tirolez, următorul clip video vă va oferi o perspectivă de ansamblu, în descrierea turiştilor care au savurat deja atmosfera unică din valea Paznaun
 
 
Testează-ţi abilităţile pe pârtie şi pleci în vacanţă pe schiuri la ISCHGL!
 
PREMII: Câştigi o excursie de 8 zile pentru 2 persoane în celebra staţiune montană ISCHGL din Austria şi 10 seturi de iarnă!
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului
Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului
O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem
O reptilă mumificată de acum 289 de milioane de ani ne arată de ce respirăm așa cum o facem
Cum se împerechează caracatițele: un braț care găsește și fertilizează femela
Cum se împerechează caracatițele: un braț care găsește și fertilizează femela
Ce se întâmplă în creierul oamenilor care folosesc Inteligența Artificială în fiecare zi?
Ce se întâmplă în creierul oamenilor care folosesc Inteligența Artificială în fiecare zi?
De ce unii oameni dispar fără explicații (ghosting explicat științific)
De ce unii oameni dispar fără explicații (ghosting explicat științific)
Senzori cât un fir de păr ar putea detecta cancerul înainte să apară pe analize
Senzori cât un fir de păr ar putea detecta cancerul înainte să apară pe analize
Un eveniment de acum 4.200 de ani ar fi contribuit la prăbușirea Vechiului Regat Egiptean
Un eveniment de acum 4.200 de ani ar fi contribuit la prăbușirea Vechiului Regat Egiptean
Ce ar trebui să mâncăm la fiecare vârstă și cum se schimbă nevoile nutriționale de-a lungul vieții
Ce ar trebui să mâncăm la fiecare vârstă și cum se schimbă nevoile nutriționale de-a lungul vieții
De ce unii oameni reacționează mai bine la medicamentele pentru obezitate?
De ce unii oameni reacționează mai bine la medicamentele pentru obezitate?
Antioxidantul recomandat de experți care nu ar trebui să lipsească din farfurie
Antioxidantul recomandat de experți care nu ar trebui să lipsească din farfurie
Ziua din săptămână în care nu trebuie niciodată să luăm deciziile importante
Ziua din săptămână în care nu trebuie niciodată să luăm deciziile importante
12 aprilie, Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Când omul a ajuns în spaţiu
12 aprilie, Ziua Mondială a Aviaţiei şi Ziua Cosmonauticii. Când omul a ajuns în spaţiu
MESAJE de PAȘTE 2026. Urări speciale pentru cei mai dragi oameni din viața ta
MESAJE de PAȘTE 2026. Urări speciale pentru cei mai dragi oameni din viața ta
De ce noul Wi-Fi „super-rapid” nu este chiar așa de performant pe cât am crede?
De ce noul Wi-Fi „super-rapid” nu este chiar așa de performant pe cât am crede?
Cercetătorii au creat o bacterie capabilă să distrugă tumorile de la interior
Cercetătorii au creat o bacterie capabilă să distrugă tumorile de la interior
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea de 1 Mai
Hotelurile din Europa renunță la o practică foarte iubită de turiști
Hotelurile din Europa renunță la o practică foarte iubită de turiști
De ce ne comportăm diferit noaptea: explicațiile psihologiei și antropologiei
De ce ne comportăm diferit noaptea: explicațiile psihologiei și antropologiei