De ce zboară păsările în stoluri în formă de „V”? Unul dintre cele mai mari mistere ale naturii a fost descifrat (VIDEO)

Răspunsul evident este că această formaţie ajută la economisirea energiei. La fel cum pelotonul ce se formează într-o competiţie de ciclism permite participanţilor să aibă parte de o cursă mai uşoară, cercetătorii presupuneau că forma unui stol de ibişi sau de gâşte face zborul mai uşor pentru păsările care urmează liderul. Cealaltă ipoteză luată în calcul pentru forma de „V” era aceea că pasărea din fruntea stolului este cel mai bun navigator.

Cele mai importante şi mai influente studii realizate până acum nu fac altceva decât să testeze dacă răspunsul evident la o întrebare este cel corect. În ceea ce priveşte zborul păsărilor, validitatea răspunsului evident a fost greu de clarificat până acum din cauza unei mari probleme. Anume, faptul că echipamentul folosit pentru a monitoriza zborul păsărilor sălbatice tinde să dispară odată cu pasărea de care este ataşat (senzorii care pot transmite datele în timp real tind să fie prea grei pentru a putea fi purtaţi de păsări).

• Instagram va alerta părinții atunci când copiii caută „în mod repetat” anumiți termeni
• Psihologii dezvăluie culorile folosite cel mai des de oamenii dificili

Riscul de dispariţie al ibisului chel a oferit, însă, o oportunitate extraordinară pentru a verifica această ipoteză. Oamenii de ştiinţă derulează mai multe programe de creştere în captivitate a ibişilor, iar o componentă importantă a pregătirii păsărilor pentru eliberarea în sălbăticie constă în învăţarea acestora să navigheze rutele tradiţionale de migraţie. Ibişii crescuţi în captivitate sunt învăţaţi să urmărească experţii în conservare care îi ghidează din interiorul unui avion uşor. Aşadar, atunci când ibişii pornesc în zbor în stolurile în formă de V, ei revin ulterior înapoi „acasă”.

Steven Portugal, un cercetător de la Royal Veterinary College din Hatfield, Marea Britanie, a folosit zborurile de antrenament ale ibişilor crescuţi la o grădină zoologică din Viena pentru a testa beneficiile zborului în stoluri în formă de „V”. Echipa cercetătorului a dotat ibişii cu senzori uşori care măsurau atât poziţia corpului lor, cât şi mişcările aripilor.

Păsările tinere au avut nevoie de o perioadă de adaptare pentru a putea forma stolul în „V”. O formaţie în V este mai greu de realizat şi menţinut decât pare; de altfel, piloţii RAF cărora li s-a cerut în cel de-al Doilea Război Mondial să zboare în „V” petreceau mai mult timp urmărind avionul din faţa lor decât scrutând cerul pentru aeronave inamice. Totuşi, cei 14 ibişi au reuşit să menţină stolul în „V” suficient de mult pentru a permite oamenilor de ştiinţă să măsoare atât distanţa dintre fiecare pasăre şi momentul în care fiecare dintre acestea dădea din aripi.

Rezultatele au fost clare: atunci când erau în stolul în „V”, fiecare pasăre reuşea să-şi sincronizeze datul din aripi astfel încât să exploateze curentul de aer format de aripile păsării din faţă. Atunci când stolul reuşea să se sincronizeze, fiecare pasăre urmăritoare îşi amâna bătaia din aripi suficient de mult încât să răspândească un „val” de sincronicitate prin fiecare braţ al „V”-ului format. 

Portugal crede că există un motiv foarte bun pentru care ibişii fac acest lucru. Cercetările mai vechi au arătat că zborul reprezintă un efort considerabil. „Atunci când noi, oamenii, facem sport, pulsul inimii urcă la aproximativ 180 de bătăi pe minut într-o zi bună. Atunci când păsările zboară, pulsul lor urcă la 400 de bătăi pe minut”, a explicat Portugal.

Totuşi, nu toată lumea este convinsă că această cercetare oferă răspunsurile la toate întrebările referitoare la formaţia în „V”. Michael Dickinson, un specialist în zbor din cadrul Universităţii Washington, afirmă că studiul confirmă, într-adevăr, predicţiile teoretice referitoare la modul în care păsările pot conserva energie. Totuşi, subliniază Dickinson, studiul nu măsoară în mod direct dacă păsările pot depune un efort mai mic, deoarece oamenii de ştiinţă nu au măsurat pulsul păsărilor. „Este un studiu interesant, însă nu este unul definitv”, concluzionează Dickinson.

Surse: Nature, NPR