Home » D:News » Cel mai mare Pterozaur din lume, descoperit în România, cucereşte acum New York-ul (VIDEO)

Cel mai mare Pterozaur din lume, descoperit în România, cucereşte acum New York-ul (VIDEO)

Cel mai mare Pterozaur din lume, descoperit în România, cucereşte acum New York-ul (VIDEO)
Publicat: 15.04.2014
Două oase fosilizate din scheletul celui mai mare Pterozaur (reptilă zburătoare) din lume, descoperite în 2008 în zona Sebeş, judeţul Alba, au fost prezentate într-o expoziţie care a fost vernisată pe 5 aprilie la American Museum of Natural History din New York.

Potrivit publicaţiei The New York Times, expoziţia „Pterosaurs: Flight in the Age of Dinosaurs” va putea fi vizitată la American Museum of Natural History din New York până pe 4 ianuarie 2015.

Prin intermediul acestei expoziţii sunt „aduse la viaţă” specii dispărute în urmă cu milioane de ani, fiind prezentate fosile rare şi mulaje în mărime naturală ale unor astfel de reptile. Pterozaurii sunt reptile zburătoare care au apărut în urmă cu 220 de milioane de ani şi au dispărut în urmă cu circa 66 de milioane de ani.

Expoziţia cuprinde, potrivit The New York Times, mulaje după două oase fosilizate ale unei specii necunoscute de Pterozaur, recent descoperite în România. Fragmentele sugerează că acesta a fost cel mai mare Pterozaur descoperit vreodată.

Paleontologul Matei Vremir, de la Societatea Muzeului Ardelean, a declarat că în expoziţia de la New York au fost expuse iniţial chiar cele două oase fosilizate ce se numără printre mai multe fragmente osoase din cel mai mare Pterozaur din lume, care au fost descoperite în 2008, în zona Sebeş, judeţul Alba.

Matei Vremir a spus că cele două oase fac parte din colecţia Societăţii Muzeului Ardelean şi au fost împrumutate în luna ianuarie pentru expoziţia de la New York.

„Ei organizează o expoziţie cu materiale din toată lumea şi ne-au rugat dacă putem să participăm şi noi la expoziţia respectivă. Avem relaţii cu multe muzee, iar cu cei de la New York şi colaborăm în cercetare”, a explicat Matei Vremir.

El a spus că cele două oase au fost împrumutate American Museum of Natural History din New York până la sfârşitul lunii iunie. „La inaugurare au fost puse originalele şi probabil apoi pe toată durata expoziţiei vor fi expuse mulaje, care vor arăta ca originalele”, a spus Matei Vremir.

Acesta a precizat că în colecţia Societăţii Muzeului Ardelean se află mai multe fragmente din scheletul acestui Pterozaur. „Au fost descoperite mai multe, dar aceasta două au fost solicitate de organizatorii expoziţiei de la New York”, a explicat Vremir.

El a mai spus că Societatea Muzeului Ardelean a primit mai multe solicitări pentru expunerea respectivelor piese. „Au fost solicitări, dar nu am putut răspunde chiar la toate, pentru că multe piese sunt fragile, nici nu se pot transporta. Acestea erau transportabile în condiţii normale. Altele doar sub formă de mulaje pot fi prezentate”, a afirmat Matei Vremir.

Acesta a mai spus că descoperirea fragmentelor osoase de Pterozaur de la Sebeş este încă în curs de omologare. „Sunt în curs de publicare” informaţiile pentru a fi omologate, a spus Matei Vremir.

În septembrie 2010, paleontologul clujean Matei Vremir a declarat, pentru MEDIAFAX, că o vertebră cervicală aparţinând celui mai mare Pterozaur (reptilă zburătoare) din lume, care avea o anvergură a aripilor de 16 metri, a fost descoperită în zona Sebeş, judeţul Alba, şi urmează să fie omologată de specialişti internaţionali.

Matei Vremir, cel care a descoperit fragmentul osos, a declarat atunci că descoperirea a avut loc în anul 2008, dar că, din motive obiective, nu s-a reuşit publicarea informaţiilor într-o revistă de specialitate pentru a fi, astfel, omologată. Acesta a precizat însă că lucrează împreună cu o echipă de specialişti din Marea Britanie şi Germania pentru a finaliza publicarea descoperirii.

„În curs de publicare este un rest senzaţional, o vertebră cervicală aparţinând, se pare, unui Pterosaur, cea mai mare reptilă zburătoare găsită vreodată şi care a trăit în urmă cu 70 de milioane de ani. Dimensiunea vertebrei este de două ori cât cel mai mare Pterozaur găsit până acum în America de Nord, denumit Quetzalcoatlus , după zeul zburător aztec. Vertebra respectivă a fost descoperită în zona Sebeş, judeţul Alba, în anul 2008, dar din motive obiective nu s-a ajuns la publicarea ei”, spunea atunci Vremir.

„Se pare că avem de-a face cu cea mai mare «bestie zburătoare», deşi îţi pui întrebarea cum putea să zboare un asemenea animal care ajungea la dimensiunile unui avion ca anvergură? Chiar dacă anvergura aripilor era de circa 16 metri, probabil că acest Pterozaur nu cântărea mai mult de 100 de kilograme, pentru că era aproape imposibil să zboare altfel. În această toamnă va fi confirmată descoperirea”, a mai explicat paleontologul la momentul respectiv.

Potrivit acestuia, zona Sebeşului era, în urmă cu 70 de milioane de ani, una de uscat, tăiată de râuri şi mlaştini, în care au trăit multe animale.

„Acestea au fost îngropate şi s-au putut păstra fosilizate şi s-au conservat. Am descoperit şi oase fragmentate, dar şi schelete parţiale”, a afirmat Matei Vremir.

Vremir a descoperit, în 2009, tot în zona Sebeş, împreună cu membrii unei echipe din Bucureşti şi din SUA, scheletul unei noi specii de dinozaur, care a primit numele de „balaurul bondoc”, deoarece avea un corp robust – scheletul era compact şi oasele bine sudate între ele.

American Museum of Natural History din New York este una dintre cele mai celebre instituţii ştiinţifice şi culturale din lume. Înfiinţată în 1869, instituţia muzeală cuprinde peste 32 de milioane de specii de plante, animale, fosile, minerale, roci, meteoriţi şi artefacte culturale umane, fiind vizitat anual de circa cinci milioane de persoane, potrivit relatărilor din presa americană.

Surse: Mediafax, NY Times, AMNH

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
Mitul medieval care ascunde una dintre cele mai profunde teorii despre sufletul uman
O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
O întâlnire străveche a Soarelui cu alte două stele a schimbat pentru totdeauna Sistemul Solar
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Albert Einstein a avut dreptate: Timpul se scurge mai repede pe planeta Marte!
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Legendele uitate care au modelat miturile arturiene: Iosif din Arimateea și primii Vânători ai Graalului
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Cum îi sprijinim pe cei care au pierdut pe cineva drag ori sunt la final de viață? Ghid empatic, bazat pe psihologie
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Gardieni, creatori și simboluri ale puterii: Dragonii nu au fost întotdeauna personaje negative
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Ce se întâmplă cu creierul atunci când lucrezi în echipă?
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Locul în care trăiești influențează ce greutate ai, arată un nou studiu
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
Test de cultură. Care fasole este toxică atunci când este mâncată crudă?
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee undeva unde nu ar trebui să existe
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert