Cine a fost Papa Ioan al XXIII-lea?

Beatificat pe 3 septembrie 2000 de Ioan Paul al II-lea, a condus Biserica Catolică din 1958 până în 1963. Convocând un „conciliu ecumenic”, el a fost un promotor al dialogului cu credincioşii din alte religii şi cu ateii.

Născut la Sotto il Monte, în nordul Italiei, pe 25 noiembrie 1881, într-o familie de ţărani, Angelo Giuseppe Roncalli a devenit preot în 1904.

• Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre…
• Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România

Episcop încă din 1925, a început o carieră diplomatică şi a ajuns astfel în Bulgaria, la Istanbul şi la Paris, la scurt timp după Al Doilea Război Mondial.

Nunţiu papal în Turcia, s-a familiarizat cu religia ortodoxă şi cea musulmană. „A fost unul dintre cei mai viguroşi în eforturile de a-i salva pe evrei”, se afirmă pe site-ul Yad Vashem.

Patriarh al Veneţiei, avea 77 de ani atunci când a fost ales papă, în 1958, după moartea lui Pius al XII-lea. Avea pe atunci profilul unui conservator.

Văzut ca un papă de tranziţie, a anunţat, spre surpriza generală, pe 25 ianuarie 1959, „Vatican II”, un conciliu care i-a reunit pe toţi episcopii, pe care l-a inaugurat pe 11 octombrie 1962.

„Vreau să deschid fereastra Bisericii pentru ca noi să putem vedea ce se întâmplă afară şi ca lumea să poată să vadă ce se petrece la noi”, a spus Ioan al XXIII-lea.

Pentru prima dată, era convocat „un conciliu care nu avea un obiectiv specific: nu era «contra» unei erezii, «contra» protestanţilor…”, a observat un specialist în biografia acestui papă italian, monseniorul Angelo Pansa.

Majoritatea conservatoare spera, atunci, că Vatican II nu va autoriza nicio punere sub semnul întrebării a doctrinelor catolice. Dar, foarte repede, anumiţi prelaţi au dat conciliului o orientare mult mai reformatoare.

Pe 11 octombrie, seara, adresându-se mulţimii, papa a stabilit un contact direct cu aceasta. În al său celebru „discurs sub clar de lună”, el a adoptat un stil model, umil, precum acela adoptat de actualul papă argentinian.

„Lumea întreagă s-a adunat aici. Se pare că şi Luna s-a grăbit în această seară pentru a privi acest spectacol (…) Persoana mea nu conterază: este un frate care vă vorbeşte”, spunea Ioan al XXIII-lea în acea seară.

Vatican II a fost un „agiornamento” (actualizare): s-a adoptat mesa în limba vernaculară, s-a recunoscut libertatea conştiinţei şi cea religioasă etc.

Paul al VI-lea a încheiat Conciliul, după ce Angelo Giuseppe Roncalli a murit de cancer, pe 3 iunie 1963.

Una dintre marile sale contribuţii a fost una pacifistă: pe 25 octombrie 1962, Ioan al XXIII-lea a lansat un apel către marile puteri angajate în criza rachetelor nucleare. „A vrut întotdeauna să lase o portiţă deschisă către URSS, o ţară percepută în Occident ca fiind imperiul răului”, a declarat Angelo Pansa.

Ioan al XXIII-lea a oferit rozarii (culegeri de rugăciuni) pentru copiii lui Nichita Hruşciov şi John F. Kennedy, pentru „a reuni Orientul cu Occidentul”.

A publicat marea enciclică „Pacem in Terris” („Pace pe Pământ”). Aceasta a fost prima circulară trimisă de papă care nu se adresa doar episcopilor, „ci tuturor oamenilor de bună credinţă”, şi care recunoştea legitimitatea opiniilor diferite.

„A lăsat în amintirea tuturor imaginea a două braţe deschise”, spunea Ioan Paul al II-lea în momentul beatificării acestuia, în 2000.

Multe anecdote atestau refuzul acestui papă pentru excesul de pompă şi de protocol. Fostul lui majordom Guido Gusso a relatat felul în care fostul papă scăpa de supravegherea Gărzii elveţiene pentru „escapada incognito” cu automobilul în afara Palatului de vară pontifical de la Castelul Gandolfo.

Foarte marcat de contactele cu soldaţii răniţi, din rândul tuturor confesiunilor, în timpul Primului Război Mondial, viitorul papă spunea că nu doreşte „să încalce libertatea de conştiinţă a nimănui”. El vorbea despre un Dumnezeu care „primeşte pe toată lumea în tandreţea şi mila lui”, în termeni pe care i-a preluat ulterior şi fostul cardinal Bergoglio, actualul papă.

Papa Francisc face adeseori referiri la acest papă, pe care l-a denumit „preot de ţară curajos, cu cel mai mare simţ al umorului”.

Fostul său secretar, cardinalul Loris Capovilla, spunea: „Secretul succesului lui Roncalli rezida în aparentul paradox dintre conservatorismul sever şi deschiderea evanghelică”. Apoi, a adăugat: „Vă rog, încetaţi să-i mai spuneţi «papa cel bun»”.

Revista Time l-a desemnat „Omul anului” în 1962. „A dat lumii ceea ce diplomaţia şi ştiinţa erau incapabile să îi dea: simţul unei mari şi unice familii umane”, au explicat editorii publicaţiei americane.

Semnalele sale de deschidere a bisericii, au fost date la puţin timp după alegerea în funcţie, în timp ce îi vizita pe deţinuţii din închisoarea Regina Coeli din Roma: „Întrucât voi nu puteţi să veniţi să mă vedeţi, am decis să vin eu la voi”. Această voinţă de întâlniri şi de dialog între oameni reaminteşte de aceea exprimată şi de actualul papă Francisc.

Sursa: Mediafax