Cum a fost modelată faţa ta de pumnii primiţi în figură de strămoşii tăi? O nouă descoperire inedită despre corpul uman

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Potrivit unui articol publicat în revista Biological Reviews, întărirea oaselor maxilarului a avut loc în timpul luptelor pentru partenere şi resurse, teorie care sugerează că violenţa a dus la o serie de schimbări evoluţioniste fundamentale.

Fosilele descoperite de-a lungul timpului arată că australopitecii, predecesorii genului Homo, aveau structuri faciale surprinzător de robuste.

Mulţi ani, structura facială robustă a fost considerată o adaptare la o alimentaţie dificil de mestecat, bazată pe nuci, seminţe şi ierburi. Însă, potrivit descoperirilor mai recente, examinarea dentiţiei şi a izotopilor de carbon din dinţii australopitecilor au pus sub semnul întrebării această „ipoteză a alimentelor”.

„De fapt, specia [Paranthropus] boisei, «spărgătorul de nuci», probabil mânca fructe”, a declarat profesorul David Carrier, principalul autor al teoriei şi biolog evoluţionist la Universitatea din Utah.

Fosilele descoperite de-a lungul timpului arată că australopitecii, predecesorii genului Homo, aveau structuri faciale surprinzător de robuste.    (Reconstrucţie deJohn Gurche; fotografie de Tim Evanson)

În loc de alimentaţie, David Carrier şi Michael Morgan, coautorul studiului, au propus teoria potrivit căreia competiţia violentă a dus la dezvoltarea acestor „întărituri” faciale – ceea ce aceştia au numit „ipoteza de întărire protectoare”.

În sprijinul ipotezei lor, David Carrier şi Michael Morgan au adus informaţii legate de actele de agresiune ce au loc între oamenii din prezent. Câteva studii din camerele de urgenţă ale spitalelor au arătat că faţa este cea mai expusă rănirii rezultate în urma conflictelor violente.

„Maxilarul se numără printre oasele cele mai expuse fracturilor – iar, în prezent, acest lucru nu este sfârşitul lumii, deoarece avem chirurgi, avem medicina modernă. Dar, cu patru milioane de ani în urmă, dacă îţi fracturai maxilarul, era probabil o leziune fatală. Nu mai puteai să mesteci hrana şi mureai de foame„, a explicat David Carrier.

Maxilarul, obrajii, ochii şi structura nasului, care sunt cele mai expuse loviturilor cu pumnul, în zilele noastre, erau, de asemenea, şi cele mai protejate de schimbările evoluţioniste întâlnite la australopiteci.

În afară de acest lucru, aceste oase manifestă cele mai mari diferenţe la bărbaţi şi femei, atât în prezent, cât şi cu patru milioane de ani în urmă.

„În cazul oamenilor şi al primatelor, în general, masculii au cea mai mare probabilitate de a intra în conflicte şi tot bărbaţii riscă cel mai mult să fie răniţi”, a spus profesorul Carrier pentru BBC News.

În mod interesant, urmaşii hominizilor – inclusiv oamenii – au dat semne din ce în ce mai reduse ale protejării faciale.

Acest fenomen este rezultatul, potrivit lui David Carrier, unei nevoi din ce în ce mai scăzute de protecţie: „Braţele şi partea superioară a trupului nostru nu sunt nici pe departe atât de puternice pe cât erau la australopiteci. Există o corelaţie temporală”, a spus David Carrier.

Ideea „întăririi” faciale se sprijină pe o descoperire anterioară a lui David Carrier şi Michael Morgan, potrivit căreia hominizii timpurii au fost primele primate care şi-au folosit pumnii pentru a-şi ataca adversarii.

Surse: Mediafax, BBC News, University of Utah