Home » D:News » Care este cea mai bună ţară din lume? România se clasează pe locul 65

Care este cea mai bună ţară din lume? România se clasează pe locul 65

Publicat: 25.06.2014
România se află pe locul al 65-lea în topul celor mai bune ţări din lume, prin prisma contribuţiilor aduse umanităţii şi planetei, realizat pe baza unor indici transmişi de ONU, Banca Mondială şi alte organizaţii internaţionale, iar prima poziţie în acest clasament este ocupată de Irlanda.

Potrivit independent.co.uk, pentru alcătuirea acestei prime ediţii a topului, denumit „Good Country Index”, ţările lumii au fost departajate în funcţie de 35 de indici diferiţi, transmişi de instituţiile citate.

Printre criteriile principale avute în vedere pentru alcătuirea topului general s-au aflat factori precum „Ştiinţă şi tehnologie”, „Cultură”, „Pacea internaţională şi securitate”, „Ordinea mondială”, „Planetă şi climă”, „Prosperitate şi egalitate” şi „Sănătate şi bunăstare”.

Primul loc în topul general este ocupat de Irlanda, iar podiumul este completat de Finlanda şi Elveţia.

Topul 10 este completat de Olanda, Noua Zeelandă, Suedia, Marea Britanie, Norvegia, Danemarca şi Belgia.

România ocupă locul al 65-lea.

Ţările afectate de război, precum Irak, Vietnam şi Libia, ocupă ultimele trei poziţii în acest clasament.

Deşi Irlanda se află pe primul loc, Europa de Nord este considerată regiunea cu cea mai consistentă contribuţie colectivă adusă umanităţii şi planetei, depăşind de departe alte zone din lume.

Statele Unite se află pe locul al 21-lea în topul general, iar experţii consideră că această ţară a fost „trasă în jos” de scorurile slabe înregistrate la criteriul „Pacea internaţională şi securitate”.

În afara ţărilor din Europa de Vest şi a celor vorbitoare de limbă engleză, Costa Rica ocupă cea mai înaltă poziţie, ocupând locul al 22-lea, iar Chile se află pe locul al 24-lea.

Kenya a fost desemnată cea mai bună naţiune africană, întrucât a avut cea mai consistentă constribuţie la bunăstarea planetei din grupul ţărilor de pe acest continent, ocupând în indexul general locul al 26-lea, fiind de altfel singura ţară africană ce a reuşit să pătrundă în top 30.

Experţii au remarcat, de asemenea, faptul că nouă ţări din Top 10 se află în Europa Occidentală, ceea ce face ca aceasta să fie considerată „cea mai bună” parte a lumii.

Indexul a fost realizat sub coordonarea consultantului politic Simon Anholt. Acesta consideră că topul va schimba felul în care ţările vor face de acum înainte afaceri între ele, întrucât statele vor fi încurajate să se gândească mai mult la impactul global al acţiunilor lor şi mai puţin la interesul propriu.

Surse: Mediafax, The Independent, Good Country Index, Daily Mail

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Viața din adâncurile oceanului are o sursă de hrană secretă la care cercetătorii nu se așteptau
Viața din adâncurile oceanului are o sursă de hrană secretă la care cercetătorii nu se așteptau
Premieră istorică: Calculatoarele cuantice deschid calea către fuziunea nucleară
Premieră istorică: Calculatoarele cuantice deschid calea către fuziunea nucleară
Ce vor să afle oamenii de știință cu ajutorul „smartwatch-urilor” pentru plante?
Ce vor să afle oamenii de știință cu ajutorul „smartwatch-urilor” pentru plante?
Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer
Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei