Din istoria secretă a României: Ikea a efectuat plăţi către fosta Securitate în anii ’80

Potrivit publicaţiei, documente declasificate recent de către Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) sugerează căproducătorul suedez de mobilă a fost de acord să fie suprafacturat pentru produse fabricate în România. Unele dintre aceste sume suprafacturate au fost depuse într-un cont al Securităţii, iar documentele sugerează că Ikea a fost „complice” în cadrul acestui aranjament, scrie The Guardian.

Contactată de către publicaţia britanică, Ikea a negat „orice complicitate” şi a anunţat că a lansat o investigaţie internă cu privire la acest subiect. De asemenea, firma a precizat că nu avea cunoştinţă despre implicarea Securităţii române în operaţiunile sale comerciale.

• De ce a renunțat actorul Martin Freeman la vegetarianism după 38 de ani?
• Cum pot duce sărbătorile la conflicte în familie? Sfaturile unui psiholog

Însă aceste dezvăluiri vor provoca întrebări despre operaţiunile Ikea în timpul Războiului Rece, când a utilizat deţinuţi politici din Germania de Est pentru fabricarea unor produse, apreciază The Guardian, care adaugă că Ikea a fost una dintre puţinele companii occidentale care a obţinut avantaje de pe urma deschiderii, în anii ’80, către o serie de ţări din blocul comunist. Ea a fost atrasă de resursele uriaşe de lemn şi de munca ieftină dintr-o ţară ca România, notează publicaţia.

Astfel, în 1981 firma suedeză a încheiat cu firma de stat românească de cherestea Tehnoforestexport un contract care a atins către mijlocul deceniului suma de zece milioane de lire sterline pe an, scrie The Guardian, citând documente de la CNSAS, potrivit cărora Securitatea a folosit firma de comerţ exterior ICE Dunarea pentru a încasa sumele suprafacturate din contracte. Securitatea, acuzată de torturarea şi uciderea a mii de oponenţi politici în cei 24 de ani de existenţă ai regimului Ceauşescu, ar fi încasat miliarde de dolari din comisioane oculte în baza unor contracte cu firme de stat şi alte activităţi infracţionale, notează The Guardian.

Potrivit publicaţiei, într-o notă din mai 1986, nesemnată, un oficial de rang înalt din cadrul Securităţii scria că, în martie 1983, „au fost adoptate măsuri operaţionale specifice în domeniul informaţiilor în vederea executării unor operaţiuni speciale în valută. Acestea au constat în colectarea comisionului de 1,85% din suma rezultată prin suprafacturarea convenită cu un partener străin”.

O a doua notă, de la „Ministerul de Interne, Departamentul pentru Securitatea Statului, Unitatea Militară 0544”, datată 27 septembrie 1986 şi marcată cu inscripţia „Strict Secret, un singur exemplar”, explică în limbajul oficial că „Operaţiunea Scandinavica de colectare a unor sume” a fost iniţiată „cu scopul de a încasa valută străină prin suprafacturarea plăţilor efectuate prin contractul dintre ICE Tehnoforestexport şi Ikea din Suedia, în valoare de 97 de milioane de coroane suedeze” (13,6 milioane de dolari).

„Ikea a transferat în contul nostru temporar suma de 163.005,201 coroane suedeze”, se arată în aceeaşi notă citată de publicaţia britanică. Nota este semnată de „maior Eftimie Gelu” care, potrivit unor documente CNSAS declasificate anterior este de fapt Constantin Anghelache, în prezent preşedinte executiv al Clubului de Fotbal Dinamo Bucureşti, fosta echipă a Ministerului de Interne, adaugă The Guardian.

Publicaţia l-a contactat pe Anghelache, pe care l-a întrebat despre trecutul său în fosta Securitate şi afacerea cu Ikea, însă acesta a refuzat să comenteze. Anterior, el le-a spus altor reporteri „intraţi în probleme tehnice de comerţ exterior”, adăugând „mai fac asta? Sunt în fotbal”, o declaraţie prin care acesta pare să-şi recunoască în mod implicit trecutul în Securitate, notează The Guardian.

Documentele sugerează că unele dintre sumele suprafacturate plătite de către Ikea aveau să fie depuse ulterior într-un cont bancar în Berlinul de Est, mai puţin dobînzile aferente. „S-a stabilit ca sumele provenind din suprafacturare să fie păstrate la Banca Română de Comerţ Extern, iar restituirea să fie efectuată de două ori pe an la adresele indicate de Ikea, după reţinerea părţii cuvenite beneficiarului contului”, se arată într-un document dactilografiat, din mai 1986, arhivat pe un microfilm, potrivit publicaţiei.

Potrivit acestui microfilm, Securitatea a rambursat sume timp şase luni, în decursul cărora a obţinut suma de 41.283,28 dolari ca dobândă. La un moment dat, potrivit dosarului din mai 1986, un director Ikea, Ingvar Nilson, a efectuat o călătorie în România cu scopul de a recupera bani. Documentele din dosar nu conţin detalii despre operaţiuni similare efectuate în ceilalţi ani în care Ikea a fost implicată în România, precizează publicaţia britanică.

Operaţiunea Snadinavica a fost încheiată în 1988, când Ikea şi-a întrerupt relaţiile comerciale cu Tehnoforestexport, potrivit The Guardian.

În cei şapte ani, partenerul român a produs o gamă largă de produse pentru Ikea, inclusiv componente ale scaunelor din gamele Billy şi Albert, meselor din gama Abo şi birourilor Jonas. Acestea au fost expediate la magazine Ikea în Suedia, Germania, Danemarca, Austria, Franţa, Belgia, Olanda, dar nu şi în Marea Britanie, potrivit aceleiaşi surse.

Ikea dezminte că a plătit cu bună ştiinţă bani Securităţii, într-un comunicat citat de către publicaţie, adăugând că analizează documentele CNSAS în cadrul investigaţiilor interne.

Directorul firmei pentru achiziţii globale Henrik Elm a declarat pentru The Guardian că „era normal la vremea respectivă şi în acea parte a lumii să se lucreze cu comisioane”. „Noi am avut doar un partener de afaceri, Tehnoforestexport”, a subliniat el, adăugând că „am lucrat pe baza unei structuri care includea preţul produsului, plus două comisioane”. „Un comision era pentru Tehnoforestexport, pentru acooperirea operaţiunilor şi tehnologiei, iar unul era pentru Ikea, pentru scopuri comerciale şi transferul de cunoştinţe şi tehnologie, ca de exemplu utilaje pentru fabricant”, a precizat directorul.

În documentele încheiate între Ikea şi Tehnoforestexport nu sunt menţionate părţi sau plăţi terţe către ICE Dunarea, mai scrie The Guardian, adăugând că se vorbeşte, în schimb, în termeni vagi, despre „piese de schimb” şi o „activitate de service”, potrivit unui protocol de la 7 februarie 1986.

Surse: Mediafax, The Guardian