Home » D:News » Ce făceau incaşii la Machu Picchu? Cercetătorii au aflat, în sfârşit, răspunsul

Ce făceau incaşii la Machu Picchu? Cercetătorii au aflat, în sfârşit, răspunsul

Publicat: 21.07.2014
O echipă de cercetători polonezo-peruviană a anunţat noi descoperiri făcute la cel mai faimos sit arheologic din Peru.

Oamenii de ştiinţă au anunţat că au motive solide pentru a crede că populaţia Inca folosea observatoarele de pe Machu Picchu pentru a urmări deplasarea corpurilor cereşti.

Specialiştii polonezi şi peruvieni au studiat mai ales zona Intimachay din Machu Picchu, ce conţine o structură cu o fereastră frontală şi cu una laterală. Cercetătorii relatează că astronomii Inca ar fi putut urmări din acel loc mai multe fenomene astronomice, printre care solstiţiile de vară şi iarnă, cât şi deplasarea lunii.

Cercetătorii afirmă că, cel mai probabil, Intimachay era un spaţiu sacru.

De asemenea, experţii au confirmat existenţa unui alt observator în zona Inkaraqay, ce se situează pe Huayna Picchu.

Cel mai interesant element al cercetării este tehnologia folosită de specialişti pentru a ajunge la această concluzie. Ecihpa internaţională de oameni de ştiinţă au folosit un software de scanare 3D pentru a analiza structurile şi pentru a compara forma şi locul în care erau situate cu poziţia stelelor pe cer în perioada în care fi putut fi văzute de populaţia Inca.

Ziarul peruan El Comercia notează că această descoperire reprezintă prima dată când existenţa astronomiei Inca este confirmată ştiinţific, în ciuda faptului că ea a fost descrisă pentru prima dată în 1572 de cronicarul Sarmiento de Gamboa.

Citeşte şi Machu Picchu – 100 de ani de mister

Sursa: Peru This Week, El Comercio

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă