Furtunile uriaşe pe planeta Uranus, vizibile de pe Pământ, îi fac pe cercetători să spună „Wow!” (FOTO)

Astronomii au reuşit să obţină imagini spectaculoase ale furtunilor ce au loc pe Uranus, cu ajutorul instrumentelor de la Observatorul Keck, de pe vârful vulcanului Mauna Kea din Hawaii. Fenomenele pot fi observate însă şi de astronomii amatori, fără a avea nevoie un telescop foarte performant.

Fotografiile arată pete foarte strălucitoare în atmosferă, în regiunea Polului Nord al planetei, iar una dintre furtunile observate a fost descrisă de astronomi ca fiind „monstruoasă”.

• Pățania unui român care a întâlnit un alt român la bordul unui avion
• De ce experiență a avut parte un bărbat care a plătit 14.000 dolari pentru un zbor…

Uranus are o atmosferă foarte densă, iar vânturile pot atinge viteze de 900 de kilometri pe oră. Totodată, furtunile ating dimensiuni ce pot depăşi mărimea continentelor de pe Terra, iar temperatura medie este de minus 220 de grade Celsius.

Oamenii de ştiinţă cred că furtunile sunt cauzate de gradul extrem de înclinare al axei planetei.

Pământul are anotimpuri datorită axei înclinate – emisfera înclinată către Soare primeşte mai multă lumină şi căldură de la Soare, comparativ cu emisfera mai îndepartată.

În cazul lui Uranus, axa este aproape paralelă cu planul în care planeta se află şi, din cauza faptului că planeta se roteşte în jurul axei în sens invers faţă de celelate planete din sistemul solar, unghiul de înclinare ajunge la 98 de grade. Unghiul de înclinare al axei Pământului este de 23,4 grade.

Astronomii spun că unghiul extrem de înclinare este responsabil pentru anotimpuri care durează 21 de ani pe Uranus şi temperaturi extrem de scăzute.

Planeta face o o rotaţie completă în jurul Soarelui în 84 de ani şi, pentru aproximativ un sfert din această perioadă, lumina solară cade direct pe fiecare dintre cei doi poli.

„În fiecare noapte suntem foarte nerăbdători să vedem prima imagine a unei planete sau satelit, pentru că nu ştim ce surpriză ne poate rezerva”, a declarat Imke de Pater, profesor la Universitatea Berkeley din California, Statele Unite ale Americii, şi şeful echipei de astronomi care a studiat furtunile. „Acest fenomen extrem de strălucitor pe care l-am observat pe 6 august 2014 îmi aminteşte de o furtună la fel de luminoasă pe care am văzut-o în regiunea sudică a lui Uranus, în anii de până la şi în timpul echinocţiului”, a mai spus Imke de Pater.

„Chiar şi după ani de observaţii, o fotografie a planetei Uranus obţinută de Observatorul Keck mă fac să spun Wow!„, a declarat Heidi Hemmel, membră a echipei de astronomi.

Pe Uranus, cel mai recent echinocţiu a avut loc în 2007 şi de atunci Polul Nord al planetei a devenit, în timp, vizibil, în timp ce Polul Sud nu mai poate fi observat de pe Terra.

Fenomenul strălucitor la care se referea profesorul Imke de Pater era cunoscut sub numele „Berg”, pentru că era vizibil chiar sub zona luminoasă de la pol şi semăna cu un aisberg desprins dintr-o banchiză. Poziţia furtunii „Berg” oscila între 32 şi 36 de grade latitudine sudică din anul 2000, iar astronomii cred că fenomenul datează cel puţin din anii 1980, când planeta a fost vizitată de sonda spaţială Voyager 2, în 1986.

Fenomenul observat acum este chiar mai strălucitor decât „Berg”, dar are o morfologie similară, iar astronomii cred că ar putea fi provocat de un vârtej uriaş din straturile inferioare ale atmosferei lui Uranus.

Astronomii cred că petele strălucitoare vizibile de pe Pământ sunt de fapt jeturi de metan îngheţat aruncate în straturile superioare ale atmosferei de furtunile din adânc.

Uranus, a şaptea planetă de la Soare, a fost descoperită de William Herschel în 13 martie 1781. Este plasată pe o orbită de 19 ori mai îndepărtată de Soare decât cea a Terrei şi este de cinci ori mai mare decât Pământul. A fost denumită după zeitatea greacă ancestrală a Raiurilor, un zeu suprem timpuriu.

Uranus a fost vizitată doar de o sondă spaţială, Voyager 2, pe 24 ianuarie 1986, dar imaginile transmise atunci nu au arătat nimic spectaculos.

Surse: Mediafax, Daily Mail, Keck Observatory