Filosoful Rene Descartes suferea de o tumoră craniană în zona sinusurilor

Scanarea craniului său a fost realizată recent de o echipă condusă de specialistul francez în enigme medico-istorice Philippe Charlier, care a adăugat astfel numele lui Descartes pe lista „pacienţilor” săi celebri, după Richard Inimă de Leu, Agnès Sorel şi Diane de Poitiers, informează AFP. Diagnosticul său retrospectiv: un „osteom uriaş”, care, în ciuda numele său greu de simpatizat, desemnează o tumoare benignă.

Rezultatele acestor investigaţii au fost publicate vineri în revista medicală britanică The Lancet.

• FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
• Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt

Craniul autorului lucrărilor „Le Discours de la méthode” şi „Méditations métaphysiques” este păstrat din 1821 la Muzeul de Istorie Naturală din Paris.

Scanarea craniului a evidenţiat „o masă densă radio-opacă de 3 centimetri pe 1,8 centimetri în sinusul etmoidal drept”, au explicat autorii studiului. Acest sinus reprezintă o cavitate în osul etmoid, în spatele rădăcinii nasului şi între feţele interne ale orbitelor oculare.

Cercetătorii au exclus mai multe diagnostice înainte de a-l păstra pe cel de „osteom uriaş”, pe care o consideră „cel mai puţin gravă dintre tumorilor sinusurilor faciale”.

Scanarea craniului lui Rene Descartes    

Osteomul uriaş generează simptome doar în 10% dintre cazuri. El poate să determine o obstrucţie nazală, disfuncţii ale sinusurilor (congestie, exces de mucus, modificarea mirosului), disfuncţii lacrimale, hemoragii nazale, dureri faciale, dureri de cap şi chiar tulburări de vedere în anumite cazuri.

Însă nimic asemănător nu a fost descris de biografii lui René Descartes, cu excepţia unui posibil episod izolat de migrenă cu aură, în noaptea de 10 noiembrie 1619, caracterizată prin halucinaţii vizuale şi auditive bruşte. Potrivit oamenilor de ştiinţă, tumorile benigne nu provoacă de obicei astfel de fenomene.

În ceea ce priveşte originea posibilă a osteomului uriaş, oamenii de ştiinţă evocă în special o malformaţie, o consecinţă a unui traumatism sau a unei inflamaţii cronice.

În orice caz, este foarte puţin probabil, potrivit cercetătorilor, ca această tumoare să fi jucat vreun rol în moartea filosofului francez. René Descartes a murit la vârsta de 54 de ani din cauza unei pneumonii, pe 11 februarie 1650, la Stockholm, în Suedia, unde a şi fost înmormântat.

În 1666, Franţa a recuperat rămăşiţele sale pământeşti, cu excepţia craniului, care a fost furat de un gardian suedez, întristat de faptul că Suedia ar putea să fie complet privată de „rămăşiţele pământeşti ale unei persoane atât de celebre”.

Dispariţia craniului a fost constatată abia în 1818, cu ocazia unei noi înhumări, în biserica Saint-Germain-des-Prés. Marele chimist suedez Berzelius este acela care a recuperat craniul, cumpărându-l de la directorul unui cazinou suedez şi predându-l apoi Academiei Regale de Ştiinţe, în 1821.

Pentru medicul legist Philippe Charlier, René Descartes este „un pacient-test”. Cazul său „este bine documentat, avem portrete, descrieri medicale, sunt cunoscute circumstanţele morţii sale”. „Avem posibilitatea de a valida tehnicile de identificare medico-legale”, a explicat el.

Anul trecut, profesorul Charlier a stabilit că Robespierre, figură controversată a Revoluţiei franceze, care a murit pe eşafod, suferea fără îndoială de sarcoidoză difuză, o maladie care ar fi putut să explice starea de epuizare pe care acesta o resimţea în ultima parte a vieţii. Savantul francez a analizat în ultimii ani şi un cap mumificat, despre care se presupune că ar fi cel al regelui Henri al IV-lea, dar şi falsele relicve ale Ioanei d’Arc.

Sursa: Mediafax