Home » D:News » Un acrobat a stabilit două recorduri mondiale, mergând pe sârmă între zgârie-nori (VIDEO)

Un acrobat a stabilit două recorduri mondiale, mergând pe sârmă între zgârie-nori (VIDEO)

Un acrobat a stabilit două recorduri mondiale, mergând pe sârmă între zgârie-nori (VIDEO)
Publicat: 04.11.2014
Nik Wallenda, supranumit "regele mersului pe sârmă la mare înălţime", a traversat distanţa dintre doi zgârie-nori din Chicago, stabilind două recorduri mondiale, unul pentru panta cea mai abrută pe care a urcat şi al doilea pentru cursa finalizată la cea mai mare înălţime, fiind legat la ochi.

Acrobatul Nik Wallenda a intrat în istorie luni, după ce a traversat pe un cablu, la mare înălţime, distanţa dintre doi zgârie-nori din „Oraşul Vânturilor”, Chicago, fără plasă şi alte echipamente de siguranţă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Discovery Channel.

Discovery Channel a transmis evenimentul, iar telespectatorii au avut ocazia de a urmări ambele părţi ale cursei, într-una dintre zonele cu cele mai puternice vânturi din Chicago, după lăsarea serii.

Programul „Nik Wallenda deasupra oraşului Chicago” a fost difuzat live în Statele Unite şi în peste 220 de ţări şi teritorii, inclusiv în România, în noaptea de duminică spre luni, pe Discovery Channel, fiind prezentat de Willie Geist şi Natalie Morales de la NBC News, alături de Jim Cantore de la The Weather Channel.

Programul „Nik Wallenda deasupra oraşului Chicago” va fi difuzat pe Discovery Channel în reluare luni, de la ora 20.00.

Nik Wallenda a stabilit două recorduri mondiale cu această cursă pe cablu la mare înălţime, deasupra oraşului Chicago: unul pentru panta cea mai abrută pe care a urcat şi al doilea pentru cursa finalizată la cea mai mare înălţime, fiind legat la ochi.

În prima parte a cursei sale, Nik a traversat peste două cvartale, urcând în pantă, la un unghi de 15 grade – echivalentul unei clădiri de 8 etaje – reuşind astfel cea mai abruptă cursă în urcare din întreaga sa carieră şi traversarea între cei mai înalţi zgârie-nori pe care a încercat-o vreodată un membru al celebrei familii Wallenda.

Cursa a început de la Turnul de Vest al complexului Marina City, un loc reprezentativ pentru oraşul Chicago, şi a continuat spre clădirea Leo Burnett, la o înălţime de peste 50 de etaje deasupra râului Chicago.

După ce a finalizat prima parte a cursei, Wallenda a declarat: „Aşteptarea este partea cea mai dificilă din ceea ce fac. Eu nu-mi doresc decât să încep cursa, să păşesc pe cablu. Vreau să încep traversarea şi să ajung la capătul cursei”.

Pentru a doua parte a cursei – care s-a întins între Turnul de Vest şi Turnul de Est al complexului Marina City – Nik s-a legat la ochi, fiind prima dată în cariera sa când a încercat o astfel de performanţă.

„Probabil m-aţi văzut tremurând acolo ca o frunză”, a spus Wallenda după ce a încheiat cu succes cursa pe cablu, legat la ochi. „Cablul tremura sub picioarele mele şi nu-mi doream decât să ajung în partea cealaltă”.

După această reuşită, Nik deţine 10 recorduri mondiale, inclusiv traversarea pe cablu a Marelui Canion din 2013, care a fost transmisă în direct pe Discovery.

„A fost un sentiment incredibil să fac o astfel de cursă în Chicago. Acest oraş ocupă un loc aparte în inima mea, iar eu visam să fac aşa ceva încă de când eram copil. Mă consider privilegiat că am avut această ocazie şi aş dori să le mulţumesc locuitorilor oraşului Chicago, precum şi celor de la Discovery Channel pentru că au avut încredere în mine şi în ceea ce fac”, a declarat Nik Wallenda, în vârstă de 35 de ani.

„Nik este un exemplu demn de urmat pentru foarte de mulţi oameni din întreaga lume, care pot învăţa de la el să-şi urmeze visurile. Suntem mândri că am reuşit să prezentăm acest talent unic al său, astfel încât să poată fi văzut de foarte mulţi oameni din toată lumea”, a declarat Marjorie Kaplan, Group President, Discovery Channel, TLC şi Animal Planet.

„Suntem onoraţi că am produs acest eveniment live istoric în Chicago, pentru Discovery. A fost un proiect remarcabil şi îl felicităm călduros pe Nik pentru această reuşită extraordinară”, a declarat Sharon Scott, President & General Manager pentru Peacock Productions, NBC News.

Nik Wallenda face parte din a şaptea generaţie a celebrei familii Wallenda şi a dedicat succesul obţinut în Chicago străbunicului său, legendarul Karl Wallenda, care şi-a pierdut viaţa căzând de pe un cablu întins la mare înălţime, în timpul unei curse asemănătoare din Porto Rico, în 1978.

„Nik Wallenda deasupra oraşului Chicago” este un program produs de Peacock Productions pentru Discovery, cu Gretchen Eisele, Colleen Halpin, Knute Walker, Benjamin Ringe şi Betsy Wagner ca producători executivi.

Sharon Scott este President & GM al Peacock Productions. Pentru Discovery Channel, producători executivi sunt Howard Swartz şi Denise Contis. Alţi producători executivi sunt Nik Wallenda, David Simone, Winston Simone şi Shelley Ross.

Discovery Networks Europa Centrală & de Est, Orientul Mijlociu & Africa (CEEMEA) este o divizie a Discovery Communications, lider mondial pe segmentul televiziunilor cu plată, care ajunge la peste 2,7 miliarde de abonaţi în peste 220 de ţări şi teritorii.

Discovery Networks CEEMEA le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi explora universul şi de a-şi satisface curiozitatea, prin intermediul celor 12 branduri de televiziune, în frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery Science şi Discovery HD Showcase, dar şi prin intermediul unor produse şi servicii comerciale şi educaţionale. Programele Discovery sunt difuzate în 19 limbi, ajungând la peste 261 de milioane de abonaţi din 105 ţări, de pe trei continente.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Care țări UE le oferă cei mai mulți bani profesorilor?
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Mai puține alimente ultraprocesate, simptome mai ușoare de depresie? Ce arată un studiu din 2026
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce poți face la 30 de ani pentru a îmbătrâni mai sănătos
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Ce ne dezvăluie anestezia generală despre creier și misterul conștiinței
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Sonda Juice tocmai a folosit Pământul drept o praștie gravitațională pentru a ajunge la Jupiter
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Scădere alarmantă înregistrată de cea mai mare colonie de pinguini din lume. Care este cauza?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
Euro continuă să se deprecieze în raport cu dolarul. Care este motivul?
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
O metodă ingenioasă deschide o cale nouă de a detecta leziunile cerebrale după AVC
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Un studiu recent a recalculat când se va destrăma Sistemul Solar
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle
Cel mai mare furt de vin din istoria Italiei: au fost luate zeci de mii de sticle