Home » D:News » A fost descoperită o reptilă marină preistorică din vremea dinozaurilor – „veriga lipsă” în evoluţia acestor animale

A fost descoperită o reptilă marină preistorică din vremea dinozaurilor – „veriga lipsă” în evoluţia acestor animale

Publicat: 06.11.2014
În China a fost descoperită o fosilă a unui ihtiozaur amfibiu, descoperirea fiind prima care leagă ihtiozaurii - reptile acvatice cu aspectul unor delfini – de reptilele terestre şi umple astfel un gol în şirul dovezilor fosile care arată cum au trecut aceste animale de la viaţa pe uscat la cea acvatică.

Descoperirea – publicată în jurnalul Nature –  a fost făcută de oamenii de ştiinţă de la University of California – Davis şi reprezintă, în evoluţia ihtiozaurilor, un stadiu necunoscut anterior. 

Ihtiozaurii erau reptile marine care au trăit acum 250 de milioane de ani, fiind contemporane cu dinozaurii. Se considera că ei descindeau din reptile terestre, care se adaptaseră ulterior la mediul acvatic, dar până acum nu fuseseră descoperite fosile care să dovedească trecerea lor de la viaţa terestră la cea acvatică.

Dar fosila nou descoperită demonstrează exact acest lucru, spune conducătorul studiului, prof. Ryosuke Motani. 

Fosila, cu lungimea de cca. 0,5 metri, a fost descoperită în apropiere de oraşul Shanghai şi datează din perioada Triasicului, având vârsta de aproximativ 248 de milioane de ani. Specia a fost denumită Cartorhynchus lenticarpus şi este cel mai mic ihtiozaur cunsocut până în prezent. Grupul ihtiozaurilor a cuprins numeroase specii, unele de dimensiuni impresionante, ajungând la 9 metri lungime.

Spre deosebire de speciile de ihtiozauri complet adaptate la viaţa marină, care aveau corpuri hidrodinamice asemănătoare cu cele ale delfinilor, această specie are nişte înotătoare neobişnuit de mari şi cu articulaţii foarte flexibile, care i-ar fi permis să se deplaseze şi pe uscat, târându-se ca o focă; cercetătorii consideră că ar fi fost o specie amfibie, petrecându-şi viaţa atât în apă, cât şi pe ţărm. De asemenea, spre deosebire de boturile alungite ale ihtiozaurilor marini, ihtiozaurul amfibiu avea un bot scurt, ca al reptilelor terestre.

Scheletul cuprinde oase mai groase decât cele descoperite la alte specii de ihtiozauri; paleontologii sunt de părere că majoritate reptilelor terestre care au trecut la viaţa acvatică şi-au dezvoltat, iniţial, un corp mai greu, cu oase mai groase, pentru a înota prin valurile puternice din apropierea ţărmului, atunci când intrau în mare.

Surse: Science Daily, Mail Online

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet
Iată de ce este recomandat să-ți încarci telefonul înainte să se descarce complet
Medicii trag un semnal de alarmă: tot mai multe femei vor suferi de boli cardiovasculare
Medicii trag un semnal de alarmă: tot mai multe femei vor suferi de boli cardiovasculare
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume
Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne
Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne
Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?
Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?
Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?
Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?
Ar putea exista de două ori mai multe specii de vertebrate pe Pământ. Cum este posibil?
Ar putea exista de două ori mai multe specii de vertebrate pe Pământ. Cum este posibil?
ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea
ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea
Un nou studiu schimbă tot ce știam despre disparițiile misterioase ale marilor rechini albi
Un nou studiu schimbă tot ce știam despre disparițiile misterioase ale marilor rechini albi
Psihologia riscului: Cum să păstrezi lucrurile sub control la casino online (P)
Psihologia riscului: Cum să păstrezi lucrurile sub control la casino online (P)
Postul intermitent, sub semnul întrebării: nu este mai bun decât dietele clasice și nici nu influențează greutatea
Postul intermitent, sub semnul întrebării: nu este mai bun decât dietele clasice și nici nu influențează greutatea
Adulții cu TSA sau sindrom Down suferă mai mult de anxietate și depresie
Adulții cu TSA sau sindrom Down suferă mai mult de anxietate și depresie
Oamenii de știință dezvăluie legătura dintre microbii intestinali și sănătatea inimii
Oamenii de știință dezvăluie legătura dintre microbii intestinali și sănătatea inimii
Test de cultură generală. De ce căscatul este contagios?
Test de cultură generală. De ce căscatul este contagios?
NASA amână lansarea Artemis 2 și eliberează astronauții din carantină. Ce se întâmplă la agenția spațială?
NASA amână lansarea Artemis 2 și eliberează astronauții din carantină. Ce se întâmplă la agenția spațială?
Un test de logică extrem de simplu pentru oameni dă mari bătăi de cap Inteligenței Artificiale
Un test de logică extrem de simplu pentru oameni dă mari bătăi de cap Inteligenței Artificiale
Un aeroport internațional cu zeci de milioane de pasageri nu a pierdut niciun bagaj în peste 30 de ani
Un aeroport internațional cu zeci de milioane de pasageri nu a pierdut niciun bagaj în peste 30 de ani
Donald Trump crede că ar trebui să poată candida pentru un al treilea mandat de președinte
Donald Trump crede că ar trebui să poată candida pentru un al treilea mandat de președinte