Home » D:News » Sistemul medical din România a fost evaluat oficial. Care este concluzia specialiştilor europeni?

Sistemul medical din România a fost evaluat oficial. Care este concluzia specialiştilor europeni?

Sistemul medical din România a fost evaluat oficial. Care este concluzia specialiştilor europeni?
Publicat: 27.01.2015
România ocupă penultimul loc, al 35-lea, în Indexul european al sistemelor medicale (EHCI) 2014, clasându-se doar deasupra Bosniei şi Herţegovinei şi fiind depăşită de Bulgaria şi Serbia, potrivit materialului dat publicităţii marţi la Bruxelles.

România a obţinut doar 453 de puncte din totalul de 1.000, în timp ce Bulgaria are 547 de puncte.

Autorul studiului, dr. Arne Björnberg, atrage atenţia asupra faptului că România şi Serbia sunt singurele ţări din index care au „roşu pe linie” la opt indicatori: reducerea deceselor cardiovasculare, reducerea deceselor prin accident vascular cerebral, mortalitatea infantilă, rata de supravieţuire a bolnavilor de cancer, anii de viaţă pierduţi prin deces ce putea fi prevenit, infecţiile cu MRSA (stafilococ auriu meticilino-rezistent), rata avorturilor şi depresia.

Mortalitatea infantilă, „cel mai relevant indicator” din studiu, este de aproape 10 la 1.000 de naşteri în România, care se situează pe ultimul loc în această privinţă. Media europeană a mortalităţii infantile este de 6 la 1.000 de naşteri, cel mai bine situată fiind Islanda cu două decese la o mie de naşteri.

Raportul cuprinde 48 de indicatori grupaţi în şase categorii.

La cea mai importantă categorie – „rezultatele tratamentelor”, România a acumulat 83 de puncte din 250, clasându-se pe ultima poziţie alături de Serbia, iar la capitolul „accesibilitate” (timpii de aşteptare pentru tratament), a primit 100 de puncte (din 225), fiind la acelaşi nivel cu Spania, Marea Britanie, Polonia şi Lituania şi înaintea Suediei şi Irlandei (câte 88 de puncte) şi a Bosniei şi Herţegovinei (75 de puncte), dar depăşită de toate celelalte ţări din index.

În rest, România a acumulat 63 de puncte din 150 la „gama de servicii şi extinderea acestora”, fiind doar înaintea Albaniei şi Bulgariei, 71 din 125 la „prevenţie” şi 52 din 100 la „farmaceutice”, la aceste două categorii situându-se la acelaşi nivel cu Bulgaria şi Polonia, şi 83 de puncte din 100 la categoria „drepturile şi informarea pacienţilor”.

Potrivit EHCI, în România s-au redus serviciile şi aşa insuficiente la care au acces pacienţii, iar calitatea este în general foarte slabă, anumite grupuri etnice beneficiind de îngrijiri şi mai proaste.

„Principalele eforturi trebuie să vizeze restabilirea serviciilor de bază, îngrijirea maternală şi medicina generală. Exodul cadrelor medicale trebuie abordat, precum şi corupţia larg răspândită”, se arată în comunicatul care însoţeşte indexul.

În index se mai atrage atenţia că România trebuie, în primul rând, să reducă proporţia asistenţei spitaliceşti, mutând accentul pe îngrijirile ambulatorii. Astfel, cheltuielile sistemului ar scădea, iar rezultatele tratamentelor s-ar îmbunătăţi.

Pe de altă parte, EHCI 2014 demonstează că, în ciuda crizei financiare, sistemul medical european în ansamblu continuă să se îmbunătăţească. Olanda, cu 898 de puncte, se menţine pe primul loc al clasamentului, fiind urmată de Elveţia (855), Norvegia (851), Finlanda (846) şi Danemarca (836).

EHCI 2014, realizat de compania suedeză Health Consumer Powerhouse, îşi propune să evalueze felul în care consumatorii serviciilor de sănătate sunt serviţi de cele 36 de sisteme naţionale analizate.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
Primele ceasuri nucleare au început să funcționeze. De ce ar putea măsura timpul mai precis decât ceasurile atomice
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
Un cunoscut actor din serialul Breaking Bad a decedat la 34 de ani
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
O nouă metodă ar putea anticipa incendiile de vegetație înainte de a scăpa de sub control
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Cercetătorii au descoperit motive în plus pentru care ar trebui să-ți folosești telefonul mai puțin
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Dovezi incontestabile cu privire la impactul oamenilor asupra climei
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Avertisment de la FMI: economia mondială, aproape de limita rezistenței
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Tot mai mulți români au început să-și încaseze pensia din Pilonul 2
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult