Home » Știință » Astronomii au descoperit nouă galaxii pitice în vecinătatea Căii Lactee

Astronomii au descoperit nouă galaxii pitice în vecinătatea Căii Lactee

Astronomii au descoperit nouă galaxii pitice în vecinătatea Căii Lactee
Publicat: 12.03.2015
Astronomii britanici au descoperit de curând nouă galaxii pitice noi, care se află în vecinătatea Căii Lactee, informează 20minutes.fr.

Calea Lactee are câţiva „vecini” noi: nouă galaxii pitice, situate în apropiere de Micul Nor al lui Magellan şi Marele Nor al lui Magellan. Descoperirea, care a fost realizată de astronomii de la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, a fost prezentată pe larg într-un articol publicat marţi în The Astrophysical Journal.

Galaxiile pitice pot să conţină doar câteva mii de stele, pentru cele mai mici dintre aceste formaţiuni cereşti, în contextul în care galaxiile precum Calea Lactee conţin de obicei câteva sute de miliarde de stele. Cele nouă galaxii pitice descoperite recent sunt de aproximativ un milion de ori mai mici decât Calea Lactee şi de un miliard de ori mai puţin luminoase.

De asemenea, ele ar putea fi „înghiţite” de galaxia noastră. Cea mai mică dintre ele orbitează în jurul Căii Lactee la o distanţă de doar 97.000 de ani-lumină şi este pe cale să fie destrămată, din cauza forţei de atracţie pe care o exercită galaxia noastră. Celelalte sunt mai îndepărtate, dar destinul lor pare pecetluit: mai devreme sau mai târziu şi ele vor fi „devorate” de Calea Lactee.

„Descoperirea unui număr atât de mare de «sateliţi» într-o zonă atât de mică a cerului este complet neaşteptată. Nu ne venea să credem!”, au declarat autorii studiului. Satisfacţia savanţilor britanici este într-adevăr pe deplin justificată, deoarece nicio galaxie pitică nu a fost descoperită în ultimii 10 ani.

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor