Home » Natură » Acest animal este mai greu de găsit şi mai drăguţ decât un urs panda. GALERIE FOTO

Acest animal este mai greu de găsit şi mai drăguţ decât un urs panda. GALERIE FOTO

Publicat: 27.03.2015
La ora actuală, în lume există mai puţini Ili pika decât urşi panda, această specie fiind una dintre cele mai expuse la riscul de a dispărea.

Descoperit în 1983 şi descris pentru prima dată trei ani mai târziu, Ili pika a trebuit să aştepte alţi 10 ani pentru a putea fi studiat îndeaproape.

Aceste animale trăiesc într-o zonă stâncoasă, pe crestele munţilor Tian Shan din China. În cele trei decenii de când ne este cunoscută existenţa sa, doar 29 de astfel de animale au fost zărite vreodată, cercetătorii fiind de părere că numărul lor s-ar fi ridicat la circa 2.000 de exemplare în anii 1990, iar în prezent ar mai trăi mai puţin de jumătate dintre acestea.

Imaginea de mai sus a fost realizată de Weidong Li de la Institutul Xinjiang, cel care a descoperit specia. Alături de o echipă de voluntari, Li a reluat căutarea acestor animale la începutul anului trecut şi a reuşit, într-un final, să fotografieze un exemplar.

Ili pika este cel mai mare reprezentant al speciei pika. Ei ating o lungime de 20 de centimetri şi o greutate de 250 de grame. Similar altor animale pika, ei trăiesc în climate reci şi îşi sapă peşterile şi vizuinele în fisurile mici care crestează versanţii muntoşi.

Sursă: CNN

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă