Home » Cultură » Un set de două volume ale primei ediţii a manifestului „Mein Kampf”, vândut pentru 43.750 de dolari

Un set de două volume ale primei ediţii a manifestului „Mein Kampf”, vândut pentru 43.750 de dolari

Un set de două volume ale primei ediţii a manifestului „Mein Kampf”, vândut pentru 43.750 de dolari
Publicat: 29.03.2015
Un set de două volume ale primei ediţii a manifestului autobiografic al lui Adolf Hitler, "Mein Kampf", cu o dedicaţie a liderului german către Philipp Bouhler, unul dintre primii membri ai partidului nazist, a fost vândut la o licitaţie online pentru 43.750 de dolari, informează newsweek.com.

Manifestul autobiografic al lui Adolf Hitler, precum şi un document de schimbare a adresei scris de mână de liderul nazist la poliţia din Viena, în 1909, nu au atras nicio ofertă la o licitaţie online care s-a încheiat joi, dar „Mein Kampf” s-a vândut, câteva ore mai târziu, cu 43.750 de dolari.

De asemenea, un al treilea obiect care i-a aparţinut lui Hitler – o pictură pe care liderul nazist ar fi realizat-o în 1912 – a fost retras din licitaţia online, la începutul săptămânii, existând îngrijorări în ceea ce priveşte autenticitatea lucrării.

Primul volum al manifestului „Mein Kampf” a fost publicat în 1925, cu aproape un deceniu înainte ca Hitler să preia puterea în Germania (1933).

Acesta i-a dictat cartea lui Rudolf Hess, împreună cu care era încarcerat, pentru înaltă trădare, după puciul eşuat de la Munchen din 1923, când Hitler şi partidul nazist nu au reuşit să răstoarne Guvernul german.

Setul de două volume, care a avut un preţ de pornire de 35.000 de dolari, i-a fost dedicat lui Philipp Bouhler, unul dintre primii membri ai partidului nazist. Bouhler a deţinut ulterior funcţii importante în partid, devenind şeful cancelariei lui Hitler, dar şi al programului T-4 Euthanasia.

Lotul scos la licitaţie a mai inclus o broşură din 1938 despre Hitler scrisă de Bouhler.

Dacă, în februarie 2014, un set al manifestului „Mein Kampf”, cu o dedicaţie pentru ofiţerul SS Josef Bauer, a fost vândut pentru 64.850 de dolari, după ce a primit 11 oferte, pentru ediţia dedicată lui Bouhler scoasă la licitaţie online joi nu şi-a arătat interesul niciun cumpărător. Cu toate acestea, loturile care nu atrag oferte rămân la vânzare online pentru suma de plecare plus bonusul cumpărătorului, a spus managerul casei de licitaţii, Laura Yntema, explicând că astfel de vânzări postlicitaţie au loc tot timpul.

În acest caz, un cumpărator a achiziţionat setul de două volume pentru suma de 43.750 de dolari (35.000 de dolari suma de plecare plus bonusul cumpărătorului).

Germania urmează să republice manifestul autobiografic al lui Adolf Hitler „Mein Kampf”, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, prezentând noua ediţie drept un document istoric, bogat adnotat şi însoţit de analize şi note critice, potrivit revistei Time.

Cartea urmează să fie pusă în vânzare în librăriile din întreaga Germanie pentru prima dată de la moartea liderului nazist.

O interdicţie a republicării manifestului nazist se află în vigoare în Germania de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Drepturile de autor sunt deţinute de landul Bavaria, dar urmează să expire în luna decembrie, potrivit Washington Post.

Noua ediţie, care este produsă şi publicată de Institutul pentru Istorie Contemporană – finanţat cu fonduri publice – va fi un volum bogat adnotat, de 2.000 de pagini, în principal cu note critice şi analize.

Institutul subliniază că „Mein Kampf” („Lupta mea”) este un „important instrument istoric şi educaţional”.

Însă oponenţi, inclusiv numeroşi supravieţuitori ai Holocaustului, s-au declarat scandalizaţi de republicare, denunţând-o drept o împrospătare a mesajului unui dictator nemilos şi alienat mintal, responsabil de uciderea a peste 11 milioane de oameni.

„Această carte este răul. Este cel mai rău pamflet antisemitic şi un ghid pentru Holocaust”, a declarat Charlotte Knobloch, liderul comunităţii evreieşti din Munchen.

În pofida faptului că republicarea „Mein Kampf” a fost interzisă în Germania, cartea este disponibilă online în multe alte ţări, printre care Statele Unite ale Americii şi Canada.

Primul tiraj al noii ediţii va fi lansat anul viitor.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?