Home » D:News » Capsula Dragon, lansată cu succes spre ISS. SpaceX nu a reuşit, însă, să recupereze primul etaj al rachetei

Capsula Dragon, lansată cu succes spre ISS. SpaceX nu a reuşit, însă, să recupereze primul etaj al rachetei

Capsula Dragon, lansată cu succes spre ISS. SpaceX nu a reuşit, însă, să recupereze primul etaj al rachetei
Publicat: 15.04.2015
Capsula Dragon a fost lansată cu succes, marţi, din Florida, într-o misiune de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), însă compania producătoare, SpaceX, nu a reuşit să recupereze primul etaj al lansatorului, care a aterizat cu o viteză prea mare pe o barjă din Oceanul Atlantic.

Această misiune marchează încă un pas făcut de compania americană, care vizează dezvoltarea unor rachete capabile să decoleze, dar şi să aterizeze, reducând astfel considerabil costurile acestor misiuni spaţiale, informează Reuters.

„Această misiune ar putea să schimbe complet felul în care abordăm problematica transportului în spaţiu”, a declarat Hans Koenigsman, vicepreşedintele companiei SpaceX, într-o conferinţă de presă organizată înainte de lansare.

Racheta Falcon 9, care are o lungime de 63 de metri, având la bordul ei capsula Dragon, a fost lansată de la baza aeriană Cape Canaveral marţi, la ora locală 16.10.

Programată iniţial pentru luni, lansarea a fost amânată cu o zi, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

După ce a plasat cu succes capsula Dragon pe orbită, primul etaj al rachetei purtătoare a efectuat o manevră de întoarcere, şi-a pornit motoarele care o ghidau în timpul coborârii spre Terra, şi-a desfăşurat eleroanele cu rol de stabilizare şi pilonii de aterizare şi a coborât pe o barjă aflată în Oceanul Atlantic, la o distanţă de aproximativ 380 de kilometri de oraşul Jacksonville din statul american Florida.

„Racheta a coborât pe barjă, însă a coborât mult prea brutal pentru a supravieţui”, a declarat miliardarul Elon Musk, fondatorul şi CEO-ul companiei SpaceX, într-un mesaj publicat pe Twitter. În cadrul unei alte misiuni de testare, în ianuarie, lansatorul a rămas fără suficient lichid hidraulic pentru eleroanele de stabilizare şi s-a prăbuşit pe o barjă similară.

O a doua încercare, în februarie, a fost anulată din cauza mareei, însă racheta lansatoare a parcurs cu succes secvenţa programată pentru aterizare, coborând după o traiectorie perfect verticală, înainte de a plonja în ocean şi de a se dezintegra.

Obiectivul principal al lansării de marţi constă în expedierea spre ISS a unei încărcături de aproape două tone, constând în alimente, apă, îmbrăcăminte şi echipamente – inclusiv un aparat italian de espresso -, dar şi diverse materiale pentru experimentele ştiinţifice care sunt efectuate la bordul staţiei.

SpaceX vrea să devină prima companie care va reuşi să recupereze un lansator, o abordare care ar duce la o scădere drastică a costurilor misiunilor spaţiale, cu ajutorul unor rachete parţial reutilizabile, ce ar putea să efectueze călătorii între Terra şi Marte. Deşi acest obiectiv nu a fost deocamdată îndeplinit, compania americană are programate alte 12 lansări cu rol de testare pentru acest an, iar următoarea dintre ele ar trebui să aibă loc pe 22 iunie.

Orbital Sciences şi SpaceX sunt singurele companii private cu care NASA a încheiat contracte de aprovizionare a avanpostului orbital.

Capsula Dragon a fost primul vehicul spaţial privat care s-a conectat cu succes la ISS, în anul 2012. Este, de asemenea, singura capsulă capabilă să aducă pe Terra diverse materiale şi rezultate ale unor experimente, după desprinderea ei de ISS.

Companiile SpaceX, Boeing şi Sierra Nevada au fost selecţionate de NASA pentru a dezvolta fiecare un vehicul spaţial privat cu scopul de a transporta astronauţi la bordul ISS şi pe alte destinaţii orbitale. Aceste noi vehicule spaţiale ar trebui să fie lansate în 2017.

În ceea ce priveşte misiunile de aprovizionare, ISS depinde de vehiculele automatizate de tip cargo ruseşti Progress, europene (ATV) şi japoneze (HTV), care sunt create pentru a fi folosite o singură dată şi se autodistrug arzând la reintrarea în atmosfera terestră, la finalul misiunii.

Aceste companii activează pe o piaţă a transportului spre ISS care va creşte tot mai mult în perioada următoare, odată cu decizia anunţată pe 8 ianuarie 2014 de NASA de a prelungi cu încă patru ani, până în 2024, durata de funcţionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale. Iniţial, durata de funcţionare era prevăzută până în 2020.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

SURSA: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
Programările pentru vize de imigrare în SUA, suspendate în toată lumea. Ce a transmis Departamentul de Stat?
Programările pentru vize de imigrare în SUA, suspendate în toată lumea. Ce a transmis Departamentul de Stat?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului
De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului