Home » D:News » O sondă spaţială americană se va prăbuşi pe planeta Mercur pe 30 aprilie

O sondă spaţială americană se va prăbuşi pe planeta Mercur pe 30 aprilie

O sondă spaţială americană se va prăbuşi pe planeta Mercur pe 30 aprilie
Publicat: 18.04.2015
O sondă spaţială americană, care a descoperit gheaţă şi alte materiale pe Mercur, se va prăbuşi pe această planetă, aşa cum era prevăzut, în jurul datei de 30 de aprilie, au anunţat, joi, cercetătorii de la NASA, citaţi de Reuters.

Sonda Messenger (Mercury Surface Space ENvironment GEochemistry and Ranging) se află pe orbita planetei Mercur – cea mai apropiată de Soare din Sistemul Solar – de peste patru ani, în cadrul primei misiuni de cercetare şi studiere a acestui corp spaţial după programul sondei americane Mariner 10, care a efectuat trei orbite în jurul acesteia la mijlocul anilor 1970.

Rămânând fără carburant şi pierzând altitudine, sonda Messenger urmează să se prăbuşească cu viteză foarte mare într-o zonă situată în apropierea polului nordic al planetei, pe 30 aprilie, au precizat cercetătorii de la NASA.

„Sonda va trece prin spatele planetei, în afara zonei de vizionare de pe Terra, şi pur şi simplu nu va mai ieşi de acolo”, a spus Daniel O’Shaughnessy, inginer la Laboratorul de fizică aplicată din cadrul Universităţii John Hopkins, care operează sonda americană.

Impactul, care se va produce la o viteză de 14.040 de kilometri pe oră, va produce un crater cu diametrul de 16 metri, care va servi ca punct de reper pentru misiunea unei alte sonde spaţiale, BepiColombo, ce va fi fabricată de Agenţia Spaţială Europeană şi va ajunge pe orbita mercuriană în 2024.

Craterul îi va ajuta, de asemenea, pe oamenii de ştiinţă să afle mai multe informaţii despre procesele meteorologice extrem de rapide de pe Mercur – una dintre zecile de descoperiri făcute de sonda Messenger.

Principala descoperire realizată de Messenger constă în detectarea unor elemente chimice precum potasiu şi sulf, în stare volatilă, care s-ar fi evaporat în urma temperaturilor extrem de ridicate de pe această planetă, aflată la 58 de milioane de kilometri de Soare. Prin comparaţie, Terra se află la o distanţă de 150 milioane de kilometri de Soare.

Sonda Messenger a confirmat, de asemenea, existenţa gheţurilor şi a altor materiale, posibil chiar a materiilor organice pe bază de carbon, pe fundul craterelor mercuriene, unde lumina Soarelui nu ajunge niciodată.

În momentul în care îşi va începe coborârea spre suprafaţa planetei, sonda Messenger va încerca să cerceteze, direct, interiorul unor cratere prestabilite, a precizat Sean Solomon, profesor la Universitatea Columbia din New York, participant la această misiune.

Messenger va analiza, totodată, crusta magnetizată de la suprafaţa mercuriană, încercând să identifice motivul pentru care această planetă cu dimensiuni reduse prezintă totuşi, aşa cum s-a descoperit recent, un câmp magnetic, asimetric.

SURSA: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
Oamenii de știință au creat cea mai realistă celulă artificială de laborator
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
O singură modificare minusculă ar putea explica cum trec virusurile de la lilieci la oameni
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Acidificarea oceanelor ar putea micșora creierul calamarilor cu aproape 50%
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce au descoperit astronomii la 48,5 ani-lumină de Pământ?
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Ce ar putea dezvălui lacrimile despre creierul tău?
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Concentrații record de aur au fost descoperite pe fundul mării în Japonia
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Război total între două dintre cele mai mari companii tech din lume
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
Tentativele de asasinat asupra lui Donald Trump schimbă protocoalele la Casa Albă
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
De ce aplicațiile care monitorizează somnul nu sunt chiar atât de bune pe cât credem?
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Românul care a rescris istoria matematicii la numai 26 de ani
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Volkswagen trece printr-o reorganizare profundă. Ce planuri are producătorul auto?
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Cum a apărut mojito, unul dintre cele mai iubite cocktailuri din lume
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Milionarul obsedat de longevitate Bryan Johnson a dezvăluit că suferă de o boală incurabilă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propria casă