Ce s-a întâmplat cu singura naveta spaţială sovietică numită „Viscol”. FOTO + VIDEO

Navetele spaţiale ale NASA au reprezentat o nouă formă de dezvoltare pentru vehicule spaţiale. Până în 1982, vehiculele destinate explorării spaţiului, chiar şi cele care aveau la bord echipaj uman, au fost utilizate fiecare pentru o singură misiune, cu excepţia celor implicate într-o serie de programe militare de test. O navetă, pe de altă parte, putea fi folosită de mai multe ori şi reducea costurile explorării spaţiale, potrivit Space.com.

Deşi navetele spaţiale americane făceau parte dintr-un program civil, în cea mai mare parte a sa, în anii 1980 armata americană a folosit aceste vehicule pentru lansarea unor sateliţi şi pentru alte activităţi clasificate. Navetele spaţiale ale NASA au fost de fapt construite ţinând cont şi de cerinţele armatei SUA. De exemplu, compartimentul pentru transport de încărcături a fost creat pentru a fi destul de încăpător pentru sateliţii militari americani. După accidentul navetei Challenger, din 1986, armata SUA a renunţat la a mai folosi navetele şi a utilizat rachete de unică folosinţă pentru plasarea pe orbită a sateliţilor

• Un fost director Microsoft, impresionat de transformarea României din ultimii ani
• Ce cred europenii despre Donald Trump?

NASA era interesată de reducerea cheltuielilor, în timp ce Uniunea Sovietică a considerat naveta drept o potenţială ameninţare de ordin militar, potrivit unui articol publicat de Anatoly Zak pe pagina de internet RussianSpaceWeb.com.

„În URSS, naveta spaţială a fost considerată, în primul rând, un transportator de arme nucleare”, a spus Zak  într-un articol despre Buran. ” În 1976, în ciuda aparentului scepticism legat de industria spaţială, guvernul sovietic a decis să răspundă «ameninţării navetei» construind un vehicul similar.

Potrivit companiei ruse Molniya Research Industrial Corporation, care a dezvoltat structura navetei Buran, ţelul programului era de a avea un vehicul care putea transporta 30 de tone în spaţiu şi putea reveni la sol cu o încărcătură de 20 de tone.

Naveta Buran trebuia să poată transporta un echipaj de şase persoane în carlinga special realizată. Un compartiment destinat transportului de încărcături permitea trimiterea în spaţiu a unor sateliţi cu o lungime de până la 17 metri şi 4,5 metri în diametru. Compartimentul destinat încărcăturii putea fi folosit şi pentru a transporta membri suplimentari ai echipajului uman.

Ca şi navetele NASA, Buran avea suprafaţa acoperită cu o serie de materiale rezistente din punct de vedere termic, acest scut fiind necesar protejării vehiculului de temperaturile mari care apar în urma frecării cu aerul la reintrarea în atmosfera terestră.

Buran a efectuat 24 de zboruri de test în atmosfera terestră, dintre care 15 au fost efectuate pe pilot automat, în timpul pregătirii vehiculului pentru primul zbor de test în spaţiu.

Pe 15 noiembrie 1988, naveta spaţială sovietică Buran a fost lansată pentru prima dată în spaţiu. Avea să fie singura sa misiune în spaţiul cosmic. Buran a efectuat două orbite terestre, potrivit NASA, apoi a reintrat în atmosferă. Buran a fost lansată cu ajutorul unei rachete ruseşti Energia şi a revenit la sol în mod automat, performanţă pe care navetele NASA nu au atins-o niciodată, nefiind construite pentru a ateriza în acest mod.

Naveta spaţială Buran a fost lansată într-o perioadă dificilă pentru Uniunea Sovietică. Trei ani mai târziu, în 1991, URSS s-a destrămat. Programul navetei spaţiale a fost îngheţat pentru că „Ministerul sovietic al Apărării a înţeles pe deplin lipsa necesităţii sistemului, comparativ cu costurile uriaşe”, potrivit lui Anatoly Zak .

În 1993, Yuri Semenov, şeful NPO Energia, a declarat că proiectul a fost anulat. Molniya Research Industrial Corporation a luat în considerare o altă versiune a navetei, care ar fi fost mai mică, dar ideea nu a fost niciodată transformată în realitate din cauza lipsei interesului investitorilor.

Nouă ani mai târziu, singura naveta Buran care a ajuns în spaţiu a fost distrusă după ce acoperişul hangarului unde era pusă sub conservare, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, s-a prăbuşit.

Programul navetelor spaţiale reutilizabile al NASA s-a încheiat în 2011. NASA a avut şase navete, Enterprise, Columbia, Challenger, Discovery, Atlantis şi Endeavour, două dintre ele, Columbia şi Challenger fiind distruse, Challenger în timpul lansării din 1986, iar Columbia în timpul reintrării în atmosferă, în 2003. Navetele NASA erau vehicule spaţiale capabile de misiuni pe orbite foarte joase şi nu ar fi putut fi utilizate niciodată pentru misiuni spre Lună, de exemplu.

SURSA: Mediafax