Home » D:News » Premieră în lumea medicală. Primul transplant de craniu şi de scalp a fost făcut în Statele Unite

Premieră în lumea medicală. Primul transplant de craniu şi de scalp a fost făcut în Statele Unite

Publicat: 06.06.2015
Primul transplant de craniu şi de scalp din lume a fost realizat în Statele Unite în timpul unei operaţii care a durat 15 ore.

James Boysen, în vârstă de 55 de ani, a pierdut partea superioară a craniului, în urma unui tratament pentru un tip rar de cancer. Aşa a ajuns să fie spus unei intervenţii care a marcat o premieră în lumea medicală: un transplant de scalp şi de craniu.

FOTO: Mayra Beltran / Houston Chronicle    FOTO: Mayra Beltran / Houston Chronicle

Americanul, care lucra ca dezvoltator de software şi era din Texas, a primit în timpul procedurii şi un rinichi şi un pancreas nou, scrie BBC.

El spune că este „uimit” de felul în care se simte după intervenţia chirurgicală. „Sunt uimit de cât de bine mă simt şi vor rămâne veşnic recunoscător că am primit o a doua şansă să fac lucrurile pe care le iubesc şi să fiu cu oamenii pe care îi iubesc”, a declarat americanul.

Sursă: YouTube

„A fost o operaţie foarte complexă pentru că a trebuit să transplantăm ţesutul folosind tehnici de microchirurgie”, a declarat medicul Michael Klebuc.

Boysen a fost diagnosticat cu cancer la un muşchi aflat pe scalp în anul 2006. Acesta a fost tratat cu chimioterapie şi radioterapie, dar ţesutul din zona respectivă a fost distrus permanent. Având scalpul şi craniul distrus, creierul său era vulnerabil.

Sursă: gandul.info

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu amplu arată că ne-am înșelat în privința postului. Cum ne afectează creierul?
Un studiu amplu arată că ne-am înșelat în privința postului. Cum ne afectează creierul?
(P) Ce spune alegerea locuinței despre stilul de viață al noilor generații din București
(P) Ce spune alegerea locuinței despre stilul de viață al noilor generații din București
(P) Strategii pentru păcănele online: cum joci mai inteligent
(P) Strategii pentru păcănele online: cum joci mai inteligent
Test de cultură generală. Ce țări cuprinde Eurasia?
Test de cultură generală. Ce țări cuprinde Eurasia?
Roverul Perseverance a ajuns în „Vestul Sălbatic” și a descoperit unele dintre cele mai vechi roci de pe Marte
Roverul Perseverance a ajuns în „Vestul Sălbatic” și a descoperit unele dintre cele mai vechi roci de pe Marte
Presiune pe Apple și Nvidia după anunțul Huawei! Ce pregătește compania chineză?
Presiune pe Apple și Nvidia după anunțul Huawei! Ce pregătește compania chineză?
Acum 538 de ani începea construirea „Capelei Sixtine a Estului”. Străinii au rămas uimiţi de frumuseţea acestei mănăstiri româneşti
Acum 538 de ani începea construirea „Capelei Sixtine a Estului”. Străinii au rămas uimiţi de frumuseţea acestei ...
S-a decis! De ce va fi închis pentru totdeauna cel mai aglomerat aeroport din lume?
S-a decis! De ce va fi închis pentru totdeauna cel mai aglomerat aeroport din lume?
Ce se întâmplă cu vremea în România până la sfârșitul acestei săptămâni?
Ce se întâmplă cu vremea în România până la sfârșitul acestei săptămâni?
Prețul petrolului a scăzut sub 100 de dolari pe baril
Prețul petrolului a scăzut sub 100 de dolari pe baril
Val de căldură fără precedent! O cupolă de foc învăluie continentul european
Val de căldură fără precedent! O cupolă de foc învăluie continentul european
Pisicile ar putea ajuta la deblocarea unor noi tratamente împotriva cancerului la om
Pisicile ar putea ajuta la deblocarea unor noi tratamente împotriva cancerului la om
Cum a „pierdut” un stat american aproape două săptămâni din calendar în anul 1867?
Cum a „pierdut” un stat american aproape două săptămâni din calendar în anul 1867?
Momentul cel mai bun din zi în care să iei deciziile importante pentru viața ta
Momentul cel mai bun din zi în care să iei deciziile importante pentru viața ta
O afecțiune rară te face să crezi că îi recunoști pe toți cei pe care îi vezi
O afecțiune rară te face să crezi că îi recunoști pe toți cei pe care îi vezi
Cercetătorii au descoperit o specie de pasăre care „bate din palme”
Cercetătorii au descoperit o specie de pasăre care „bate din palme”
Asteroidul care a nimicit dinozaurii ar fi declanșat o epidemie a ciupercilor
Asteroidul care a nimicit dinozaurii ar fi declanșat o epidemie a ciupercilor
Afectează sauna fertilitatea masculină? Ce spun specialiștii
Afectează sauna fertilitatea masculină? Ce spun specialiștii