Home » D:News » O “nuntă“ între doi roboţi, organizată în premieră mondială în Japonia. Ce pot să facă cei doi – VIDEO

O “nuntă“ între doi roboţi, organizată în premieră mondială în Japonia. Ce pot să facă cei doi – VIDEO

Publicat: 30.06.2015
O "nuntă" între doi roboţi a fost organizată în premieră mondială sâmbătă, în cadrul unei ceremonii spectaculoase, care a avut loc în Japonia, informează site-ul rt.com.

„Mirele” şi „mireasa” au fost Frois şi Yukirin. Frois este un robot creat de legendara companie Maywa Denki, iar Yukirin este un robot android realizat de Takayuki Todo după asemănarea vedetei pop japoneze Yuki Kashiwagi.

Evenimentul a avut loc în cadrul unei ceremonii spectaculoase, care a inclus un tort de nuntă, o orchestră robotizată şi chiar un „sărut” între miri.

Ceremonia de căsătorie a fost celebrată tot de un robot, Pepper, construit de compania franceză Aldebaran, ale cărei acţiuni sunt deţinute, parţial, de grupul nipon SoftBank. Roboţii din gama Pepper sunt vânduţi în magazinele din Tokyo şi au fost creaţi pentru uzul personal al consumatorilor. Roboţii, înzestraţi cu dispozitive folosite de industria telefoanelor mobile şi de cea a internetului, pot fi utilizaţi ca bone, infirmieri, personal medical pentru situaţii de urgenţă şi chiar însoţitori pentru petreceri.

Potrivit unor surse, capul lui Frois ar fi fost inspirat de designul unui scaun de toaletă, însă comentariile din presa niponă sunt mult mai îngăduitoare cu Yukirin, a cărei sursă de inspiraţie, Yuki Kashiwagi, cântă într-un celebru grup pop japonez, AKB48. Pentru această nuntă şi, posibil, pentru a evita controversele legate de drepturile de autor, organizatorii au schimbat numele miresei în Roborin.

Numeroşi spectatori s-au adunat sâmbătă pentru a-i urmări pe cei doi roboţi mergând cu paşi mici în faţa unui altar improvizat în restaurantul Aoyama Cay din centrul oraşului Tokyo. Spectatorii au trebuit să plătească însă o taxă de 81 de dolari pentru a putea să asiste la această „uniune sfântă”.

După ceremonie, „mirii” au schimbat un sărut, au tăiat un tort de nuntă uriaş şi au dansat pe acordurile unei orchestre care a fost alcătuită tot din roboţi. La ceremonie a participat şi o domnişoară de onoare – un robot umanoid care a purtat pe cap o coroniţă de flori -, iar un alt robot, de mici dimensiuni, a asigurat rolul de solist al orchestrei de muzicieni.

Maywa Denki – compania creatoare a „mirelui” – este o legendă în Japonia zilelor noastre. Doi fraţi, Masamichi şi Novmbichi Tosa, au creat iniţial o companie artistică în 1993. După ce au început să devină cunoscuţi, firma lor a fost încorporată în Sony Music Entertainment.

Cei doi inventatori, care poartă adeseori în public costume albastre, o culoare-simbol pentru magazinele mici şi mijlocii de produse electronice din Japonia epocii lor de glorie, au primit titlurile de ambasadori culturali ai Agenţiei pentru Afaceri Culturale din Japonia, în 2013, anul în care compania lor a sărbătorit 20 de ani de la înfiinţare.

Sursa: Mediafax

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?