Home » Știință » Terapia prin muzică ar putea preveni crizele de epilepsie

Terapia prin muzică ar putea preveni crizele de epilepsie

Terapia prin muzică ar putea preveni crizele de epilepsie
Publicat: 12.08.2015
Terapia prin muzică ar putea fi utilizată pentru a preveni crizele de epilepsie, potrivit unui studiu prezentat la cea de-a 123-a convenţie anuală organizată de Asociaţia psihologilor americani, organizată duminică, la Toronto, informează nme.com.

Potrivit noului studiu, realizat pe un eşantion de 21 de pacienţi, creierele persoanelor care suferă de epilepsie reacţionează diferit la muzică, iar oamenii de ştiinţă consideră că aceasta ar putea fi folosită pentru a preveni crizele epileptice.

Studiul a fost prezentat de Christine Charyton, cercetătoare la Universitatea de Stat din Ohio, şi are în vedere doar pacienţi cu epilepsie de lob temporal – care alcătuiesc aproximativ 80% din totalul pacienţilor diagnosticaţi cu această maladie.

Potrivit savanţilor americani, muzica este procesată la nivelul cortexului auditiv din creier, care face parte la rândul său din lobul temporal.

Cercetătorii au înregistrat undele cerebrale ale pacienţilor atunci când aceştia au petrecut 10 minute în linişte, apoi cele emise în timp ce voluntarii ascultau „Sonata în D major de Mozart” sau „My Favorite Things” de John Coltrane. Urmau alte 10 minute de linişte, apoi alte două compoziţii muzicale şi, la final, un al treilea interval de 10 minute de linişte. Ordinea în privinţa compoziţiilor muzicale a fost aleatorie – unii dintre participanţi au ascultat mai întâi Mozart, alţii au ascultat mai întâi Coltrane, au descris savanţii americani metoda folosită, pentru site-ul EurekAlert.org.

Cercetătorii au descoperit niveluri semnificativ mai mari de activitate cerebrală la participanţii care au ascultat muzică. Potrivit lui Christine Charyton, activitatea undelor cerebrale s-a sincronizat mai mult cu aceea a undelor muzicale la persoanele cu epilepsie decât la persoanele fără epilepsie din grupul de control.

Experţii americani speră că descoperirea lor ar putea fi folosită pentru a oferi pacienţilor o terapie suplimentară, pe lângă tratamentele actuale contra epilepsiei, şi pentru a contribui la prevenirea crizelor epileptice. Pentru cei 3% din pacienţii epileptici diagnosticaţi cu fotosensibilitate, o asociere pozitivă cu undele muzicale ar reprezenta un beneficiu medical important.

Sursă: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”