Motivele reale pentru care Vlad Ţepeş a fost transformat de către propagandă în Dracula

Aceasta ar putea să fie o poveste adevărată. Cea mai mare parte a ei este, cu siguranţă. Dacă ar fi fost adevărată în totalitate, unele nume ar fi fost schimbate pentru protejarea protagoniştilor şi a vieţii şi a siguranţei famiilor lor”, aşa îşi începe Igor Bergler romanul „Biblia pierdută”, un volum care a stabilit deja un record de precomenzi pentru piaţa de carte din România – aproape 10.000 de exemplare vândute, potrivit editurii Rao.

Ideea de a face cunoscută adevărata personalitate şi multiplele valenţe ale lui Vlad Ţepeş-Dracul – după numele Ordinului Dragonului/Dracului din care făcea parte familia sa – i-a încolţit scriitorului în Sighişoara, de la o întâmplare banală. „Mă aflam în oraş chiar de un Halloween şi mi s-a părut contrariant să văd că străzile erau pline de copii şi tineri care purtau exclusiv măşti cu vampiri şi cu Dracula”, spune Igor Bergler.

• Disney era aproape de colaps. „Cenușăreasa” a fost filmul care l-a salvat
• Jack Broughton, părintele boxului modern. A transformat luptele fără mănuși din Anglia secolului al XVIII-lea

În opinia autorului, la ora actuală, există trei curente care s-au conturat în jurul lui Ţepeş. Cei mai mulţi dintre oameni îl văd ca pe un vampir, un personaj din literatură şi filme, un adevărat produs de marketing. Dimpotrivă, istoricii români, mai conservatori, sunt extrem de deranjaţi de portretizările lui romantice şi îl creionează în lucrările lor ca un domnitor drept, patriot, care a refuzat să mai plătească tribut Imperiului Otoman, motiv pentru care a şi fost asasinat de turci – portret pe care orice elev român îl regăseşte în manualele de istorie. Acest fel de a îl vedea pe Ţepes a fost folosit de propaganda epocii comuniste. Cea de-a treia tabără, a istoricilor de astăzi, optează pentru descrieri aride bazate, aşa cum este normal, pe puţinele documente din epocă.

„Eu am vrut să aflu mai multe despre povestea lui Vlad Ţepeş pentru că, din punctul meu de vedere, niciuna dintre aceste variante nu mi se pare corectă până la capăt. Ca orice om de litere am vrut să aflu adevărul, iar cartea, chiar dacă este o ficţiune, respectă o anumită realitate literară, artistică, nu neapărat istorică. Întregul adevăr nu poate fi cunoscut niciodată, de aceea literatura umple golurile pe care le-a lăsat istoria”, spune autorul. Mai mult, în roman apare ideea că Vlad Ţepeş ar fi finanţat un proiect ambiţios care urma să schimbe faţa întregii lumi: prima lucrare tipărită vreodată, „Biblia lui Gutenberg”, „Biblia pierdută”. Ţepeş a intuit că multiplicarea mesajului scris, tiparul, avea să democratizeze lumea, să o modernizeze, să o schimbe total. „De ce un fiu de fierar de la Mainz, semianalfabet şi fără resurse, Johannes Gutenberg, inventează, în 1445, tiparul, fără să fi avut conştiinţa a ceea ce face? Cineva trebuie să-şi fi băgat coada. Dar cine este el? Poate Vlad Dracul?”, încheie, cu umor, autorul.

De altfel, în opinia criticilor, cartea îmbină desăvărşit momentele de umor fin, episoade de suspans autentic, mesaje ascunse şi coduri secrete minuţios construite. „Biblia pierdută” este un roman despre conspiraţii, compus din elementele unui puzzle cu piese dintre cele mai fine, al cărui sens cititorul nici măcar nu reuşeşte să îl intuiască înainte de final.

„Arta suspansului lui Dan Brown întâlneşte cultura enciclopedică şi umorul lui Umberto Eco”, spune Calvin Moore, de la Harvard University, despre romanul scris de Bergler, iar Catherine Melissa Park, de la Columbia University, notează că volumul este „un puzzle de o inteligenţă diabolică. Cea mai bună carte despre conspiraţii din ultimii ani”.

Igor Bergler a studiat, în perioada 1991 – 1995, regie de film la Universitatea Ecologică Bucureşti, iar, între 1993 – 1997, comunicaţii audiovizuale, la Academia de Teatru şi Film Bucureşti. Are în palmares şapte scurtmetraje, două mediumetraje şi două lungmetraje, în calitate de regizor şi scenarist. A fost, de asemenea, redactor şi realizator de emisiuni.