Home » Descopera in Romania » Pare desprins din poveste, dar este cât se poate de real. Un român a construit castelul Albei ca Zăpada – GALERIE FOTO

Pare desprins din poveste, dar este cât se poate de real. Un român a construit castelul Albei ca Zăpada – GALERIE FOTO

Publicat: 11.02.2016
Inspirat din poveştile Fraţilor Grimm, un român a construit o locuinţă din lut la 35 de km de Sibiu, în Porumbacu de Sus.

Castelul de lut Valea Zânelor îi aparţine lui Răzvan Vasile, un bucureştean care şi-a petrecut verile copilăriei la bunici, în satul  Mândra din Ţara Făgăraşului, potrivit Daily Traveller.

Galerie foto

vezi galeria
11 foto

„Mi-am dorit foarte mult să evadez din oraş, mai ales pentru copilul meu”, povesteşte  Răzvan care în urmă cu doi ani şi-a vândut casa din Bucureşti, soţia şi copilul său s-au mutat cu chirie, iar el a renunţat la jobul pe care îl avea  pentru a se putea dedica exclusiv proiectului său de suflet.

Veste neaşteptată pentru Victor Ponta în această dimineaţă. Cine credea ca totul să se răstoarne în doar 3 luni. Anunţul este indiscutabil

Înainte de a se apuca de construcţie, Răzvan a lucrat ca director de producţie în două mari agenţii de publicitate, apoi şi-a deschis împreună cu soţia sa, propria firmă de producţie publicitară.

GALERIE FOTO. Noul Duster 2016, cu facelift. Surprize de la Renault, pe portocaliu

Până acum a investit în construcţie 230.000 de euro, dar mai are nevoie de încă pe atât pentru a putea primi turişti. La ridicarea casei s-a lucrat aproximativ un an, iar de curând au fost terminate şi finisajele exterioare. Pentru ca proiectul să ajungă la forma finală a fost nevoie să schimbe mai mulţi arhitecţi, şi nici cu muncitorii lucrurile n-au mers mai uşor.

Vezi în GALERIA FOTO imagini cu Castelul de lut!

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”

Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?

Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?

O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia

Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?

Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal

Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?

Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință

Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent

Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!

Cercetătorii au creat o metodă de recuperare a aurului din „gunoi”

Și vocea ar putea arăta cât de rapid îmbătrânești. Ce este „ceasul vocal”?

O nouă descoperire pare absurdă, dar nu este: ce miros ar putea indica boala Parkinson?

Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate

Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat

Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici

Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate

Ce i-a „dezvăluit” un elefant unei femei care susține că vorbește telepatic cu animalele?