Home » Știință » Premieră URIAŞĂ! Terapia revoluţionară care a SALVAT pacienţi aflaţi în faza terminală de cancer. ”Datele sunt fără precedent”. VIDEO

Premieră URIAŞĂ! Terapia revoluţionară care a SALVAT pacienţi aflaţi în faza terminală de cancer. ”Datele sunt fără precedent”. VIDEO

Premieră URIAŞĂ! Terapia revoluţionară care a SALVAT pacienţi aflaţi în faza terminală de cancer. ”Datele sunt fără precedent”. VIDEO
Publicat: 17.02.2016
O terapie care reorientează sistemul imunitar al organismului să lupte cu cancerul a provocat emoţie, după ce mai mult de 90% dintre pacienţii în ultima fază de cancer au intrat în remisie.
Remisia cancerului este o perioadă de timp în care cancerul răspunde la tratament şi se află sub control.
 
Globulele albe au fost luate de la pacienţi cu leucemie, modificate în laborator şi apoi reintroduse pacienţilor. 
 
Experţii au spus că proba a fost incredibilă, dar a mai rămas încă „un mic pas.”
 
Această veste a luat prin surprindere Asociaţia Americană pentru Progresul Ştiinţei la reuniunea anuală din Washington DC.
 
Cercetătorul principal, profesorul Stanley Riddell, de la Centrul de Cercetare a Cancerului Fred Hutchinson din Seattle, a declarat că toate celelalte tratamente au eşuat la aceşti pacienţi şi lor le rămânea de trăit doar 2-5 luni.
 
„Datele timpurii sunt fără precedent”, a declarat la conferinţă Stanley Riddell.
 
 
În acest studiu, celulele din sistemul imunitar, numite celulele-distrugătoare-T, au fost extrase de la zeci de pacienţi. Aceste celule, în mod normal, acţionează ca nişte bombe care distrug ţesutul infectat.
 
Cercetătorii au modificat genetic celulele-T pentru a crea un nou mecanism de direcţionare, cu denumirea tehnică de receptori antigeni himerici, orientat către leucemia limfoblastică acută.
 
„În esenţă această tehnică reprogramează genetic celulelor-T să caute, să recunoască şi să distrugă celulele tumorale ale pacientului. Pacienţii erau, cu adevărat, la capătul liniei în ceea ce priveşte opţiunile de tratament şi totuşi o singură doză din această terapie pune mai mult de 90 la sută dintre aceşti pacienţi în remisie completă, în care nu se pot detecta nici una dintre aceste celule leucemice”, a declarat profesorul Riddell. 
 
Şapte dintre pacienţi au dezvoltat sindromul de eliberare de citokine atât de grav încât aceştia au avut nevoie de terapie intensivă, iar alţi doi pacienţi au decedat din cauza unui răspus imun extrem.
 
În timp ce aceste cote pot fi acceptabile, dacă pacientul se confruntă cu cancerul în faza terminală, efectele secundare sunt mult mai mari decât tratamentele convenţionale cum ar fi chimioterapia şi radioterapia, citează BBC.
 
Este un moment interesant, în care imunoterapia se va alătura în curând chimioterapiei, radioterapiei şi chirurgiei, ca arme majore în lupta împotriva cancerului.
 
”În timp ce domeniul a fost incredibil de interesant, acesta este un pas mic făcut înainte. Noi am lucrat ceva timp, folosind acest tip de tehnologie, ingineria genetică a celulor. Şi acum avem certitudinea că există şanse reale în ce priveşte acest tip de cancer al sângelui”, a declarat doctorul Alan Worsley de la Centrul de Cercetare a Cancerului din Marea Britanie.
 
El a mai adăugat că în cele mai multe cazuri, tratamentul standard pentru cancerul de sânge este destul de eficient, iar cazurile acestor pacienţi la care acest tip de tratament nu funcţionează sunt foarte rare.
 
„Adevărata provocare acum este cum putem face acelaşi lucru pentru alte tipuri de cancer, cum putem face să funcţioneze pentru ceea ce este cunoscut sub numele de cancer solid sau cancerele din ţesuturi?”, a declarat  Alan Worsley. 
 
Sursa: BBC

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine