Home » D:News » Cum a ajuns un mormânt să fie amplasat în MIJLOCUL drumului – FOTO

Cum a ajuns un mormânt să fie amplasat în MIJLOCUL drumului – FOTO

Publicat: 14.03.2016
Iniţial, în acest loc se afla un mic cimitir.

Şoferii care călătoresc noaptea spre oraşul Amity din statul american Indiana sunt întâmpinaţi într-un mod mai puţin obişnuit. În mijlocul şoselei se află un mormânt, care datează din secolul al XIX-lea.

Locul de veci aparţine lui Nancy Kerlin Barnett, o femeie decedată la vârsta de 39 ani şi care a fost înhumată aici la data de 1 decembrie 1831. Bineînţeles că în momentul în care ea a fost îngropată, în acest loc nu se afla o şosea, ci un mic deal, undea ei îi plăcea să vină şi să se relaxeze.

Foto: urbanghostsmedia.com/Google Earth

De-a lungul timpului, alţi membrii ai familiei Barnett au fost înmormântaţi în împrejurimi, fapt pentru care aici a început să se formeze un mic cimitir. Cu toate acestea, în anul 1901, administraţia locală din Amity a decis că în zonă trebuie să se construiască un drum, ce urma să treacă exact prin mijlocul terenului în care se aflau mormintele.

Foto: examiner.com

Aflând de acest demers, unul dintre locuitorii oraşului, Daniel Doty, s-a adresat primarului localităţii, spunându-i că bunica sa era înhumată în acel cimitir. Edilul nu a luat în considerare cererea bărbatului, aprobând planul iniţial de construire a şoselei.

Foto: spydersden.wordpress.com

În momentul în care au ajuns la faţa locului, muncitorii au avut o surpriză. Doty păzea mormântul bunicii sale cu o puşcă de vânătoare şi nimic nu părea să îl intimideze. Deşi autorităţile au încercat să îl convingă pe bărbat  să părăsească locul, el a refuzat în mod categoric. Prin urmare, constructorii s-au văzut nevoiţi să relocheze toate mormintele, cu excepţia celui în care se afla Nancy Barnett şi să traseze drumul în jurul locului de îngropăciune.

În anul 1912, mormântul a fost marcat cu o placă ce aminteşte de viaţa femeii, dar şi de întâmplarea care a avut loc după moartea acesteia. Pentru a proteja locul de distrugeri ulterioare, autorităţile au amplasat aici o placă din beton.

Sursa: urbanghostmedia.com

Vă mai recomandăm şi: Ce efecte are asupra oamenilor creşterea presiunii atmosferice?

                             Creierul uman ar putea stoca internetul întreg în memorie. ”Aceasta este o bombă reală”

                            5 Cele mai mari erupţii vulcanice din lume. Au avut puterea a mii de bombe atomice – FOTO + VIDEO

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...