Home » Știință » Descoperirea care explică apariţia oamenilor

Descoperirea care explică apariţia oamenilor

Descoperirea care explică apariţia oamenilor
Publicat: 09.05.2016
Cercetătorii chinezi au anunţat, recent, o descoperire senzaţională care ar putea completa golurile din lanţul evolutiv. Este vorba despre mai multe fosile aparţinând unor creaturi cu blană care locuiau în zonele situate în sudul Chinei acum 34 de milioane de ani şi care clarifică etapele de dezvoltare ale primatelor, grupul din care, mai târziu, s-a constituit specia umană.

Un studiu publicat în revista „Science” dezvăluie informaţii despre fragmentele remarcabile scoase la iveală de cercetători. Aceştia au arătat că fosilele aparţin unui număr de şase specii dispărute de primate, care până acum nu au fost cunoscute lumii academice. Oamenii de ştiinţă citaţi de Reuters arată că patru dintre ele seamănă cu lemurienii din Madagascar, una este similară primatelor nocturne cu ochii mari, specie localizată în Filipine, iar o alta se apropie ca aspect de maimuţe.

În Asia îşi au originea şi primatele antropoide, cele mai vechi rămăşiţe datând de acum 45 de milioane de ani. Abia mai târziu, însă, cu aproximativ 38 de milioane de ani în urmă, unele dintre aceste exemplare au migrat în Africa, dar ele nu s-au concretizat în evoluţii către specia umană decât la circa 200.000 de ani de la acest moment.

Este interesant, însă, de văzut de ce, dacă antropoidele au apărut mai întâi în Asia, maimuţele şi oamenii s-au dezvoltat în cu totul alte părţi ale lumii. Răspunsul vine de la paleontologul Xijun Ni, cercetătorul în cadrul Institutului de Paleontologie a Vertebratelor şi Paleoantropologie, care aparţine de Academia Chineză de Ştiinţe.

Pe scurt, specialistul descrie că răspunsul la aceste întrebări este chiar marea glaciaţiune de acum 34 de milioane de ani, un moment-cheie în evoluţia primatelor. Dacă înainte ca temperaturile să scadă specia era dominată de antropoide, mai târziu aceasta a fost compusă în mare parte din primate asemănătoare lemurienilor, maimuţele fiind mult mai rare. 

Citeşte continuarea pe gandul.info

Vă mai recomandăm şi: Spatiul “locativ”, determinant pentru evolutia speciilor

                                        Marele MISTER al ”limitei evolutive” a vieţii a fost rezolvat. De ce codul nostru genetic s-a oprit din evoluţie

                                            Cicatricele evoluţiei umane

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Hotelurile din Europa renunță la o practică foarte iubită de turiști
Hotelurile din Europa renunță la o practică foarte iubită de turiști
O enigma neelucidată: Cum a ajuns Iancu Kalinderu confidentul regelui Carol I și omul cel mai influent din România?
O enigma neelucidată: Cum a ajuns Iancu Kalinderu confidentul regelui Carol I și omul cel mai influent din România?
Semne că telefonul îți afectează concentrarea (chiar și atunci când nu îl folosești)
Semne că telefonul îți afectează concentrarea (chiar și atunci când nu îl folosești)
Poluarea luminoasă a crescut cu 16% la nivel mondial în doar 9 ani, dar schimbările nu sunt uniforme
Poluarea luminoasă a crescut cu 16% la nivel mondial în doar 9 ani, dar schimbările nu sunt uniforme
Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Din culisele negocierilor pentru intrarea României în Primul Război Mondial
Disney era aproape de colaps. „Cenușăreasa” a fost filmul care l-a salvat
Disney era aproape de colaps. „Cenușăreasa” a fost filmul care l-a salvat
Jack Broughton, părintele boxului modern. A transformat luptele fără mănuși din Anglia secolului al XVIII-lea
Jack Broughton, părintele boxului modern. A transformat luptele fără mănuși din Anglia secolului al XVIII-lea
Te simți epuizat în 2026? 7 metode rapide care îți calmează creierul (susținute de știință)
Te simți epuizat în 2026? 7 metode rapide care îți calmează creierul (susținute de știință)
De ce verile din copilărie păreau nesfârșite?
De ce verile din copilărie păreau nesfârșite?
Ce înseamnă, mai exact, să fii om?
Ce înseamnă, mai exact, să fii om?
Cel mai puternic accelerator de particule din lume a dezvăluit materia primordială de după Big Bang
Cel mai puternic accelerator de particule din lume a dezvăluit materia primordială de după Big Bang
Confirmat științific! De ce este bine să încălzim mâncarea pentru pisici?
Confirmat științific! De ce este bine să încălzim mâncarea pentru pisici?
Anotimpurile nu mai respectă calendarul. Ce arată un nou studiu?
Anotimpurile nu mai respectă calendarul. Ce arată un nou studiu?
Europenii și-au pierdut încrederea în SUA, iar unii le consideră chiar o amenințare
Europenii și-au pierdut încrederea în SUA, iar unii le consideră chiar o amenințare
Abdicarea unei legende. Faptele sale au influenţat decisiv epoca în care a trăit
Abdicarea unei legende. Faptele sale au influenţat decisiv epoca în care a trăit
Cum riscă o țară vecină cu România să piardă 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană?
Cum riscă o țară vecină cu România să piardă 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană?
Ucraina și Rusia, tot mai aproape de un acord pentru încheierea războiului
Ucraina și Rusia, tot mai aproape de un acord pentru încheierea războiului
Cea mai mare specie de pinguin din lume a intrat oficial pe lista speciilor pe cale de dispariție
Cea mai mare specie de pinguin din lume a intrat oficial pe lista speciilor pe cale de dispariție