Un poem vechi de 2.500 de ani a fost datat de astronomi cu ajutorul constelaţiilor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

În anul 570 î.Hr, legendara poetesă greacă Sappho a descris cerul din insula sa natală Lesbos în „Poemul de la miezul nopţii”.

• Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?
• De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?

Tradusă în secolul XIX de Henry Thornton Wharton, poezia este un portret al singurătaţii în compania aştrilor care traversează cerul nopţii:

Luna a apus
La fel şi Pleiadele;
E miez de noapte,
Timpul se scurge,
Şi singură dorm.

Autorii studiului au scris în „Journal of Astronomical History and Heritage” că meditaţia poetei Sappho „reprezintă un prim exemplu al întrepătrunderii astronomiei cu poezia” şi spun că textul a oferit posibilitatea stabilirii unei date, cel puţin sezoniere, prin intermediul poziţiei aştrilor.

Apa, focul, fluviile, soarele, stelele sunt mereu evocate în versurile lui Sappho şi însoţesc tulburările sau bucuriile inimii ei prin corespondenţe subtile şi secrete.

Oamenii de ştiinţă s-au folosit de mai multe traduceri ale „Poemului de la miezul nopţii” iar reperul principal au fost Pleiadele, cunoscute şi sub numele de „Cele şapte surori”, o constelaţie cu mare importanţă  mitologică, culturală şi astronomică.

S-a plecat de la următorul indiciu: Pleiadele deja dispăruseră de pe cer la miezul nopţii. Alături de acesta, au fost introduse în programul astronomic de calculator numit Starry Night date privind anul morţii poetei (570 î.Hr), o hartă a coordonatelor geografice ale Insulei Lesbos şi felul în care grecii antici măsurau zilele şi orele la vremea respectivă.

Ulterior, astronomii au folosit planetariul universităţii pentru a recrea configuraţia cerului aşa cum se crede că l-a văzut poeta în acea noapte. Analiza tuturor datelor disponibile a condus la concluzia că poezia a fost scrisă între 25 ianuarie şi 31 martie 570 î.Hr. Autorii studiului mai spun că Sappho a devenit astfel un contributor necovenţional la astronomia Greciei Antice.

Această elegantă colaborare între ştiinţa modernă şi arta literară este cu siguranţă un demers pe care Sappho, cea mai de seamă poetă lirică a Antichităţii greceşti, ar fi apreciat-o.

Sursa: Rador