Cum transformă un copil violenţa în familie

„Violenţa în familie poate fi directă sau indirectă, poate fi verbală, fizică sau poate îmbrăca forma unor acţiuni agresive. Când vorbim de violenţa în familie, trebuie să ne gândim la cum se comportă părinţii unul cu celălalt, la  traumele indirecte care afectează copilul:

1.Cum vorbesc între ei: ton, cuvinte folosite, cultură, vocabular dezvoltat sau nu, expresii frumoase, metafore, parabole. În general, copilul va percepe ca pe un act traumatic orice cuvânt agresiv sau trivial.

• Ce amendă a primit un turist care s-a apropiat prea mult de o morsă din arhipelagul…
• O politiciană din SUA a stârnit controverse după ce a recunoscut că și-a împușcat câinele

2.Cât se respectă şi cum demonstrează asta: gesturile de afecţiune, de dragoste, de prietenie, precum şi bunele maniere, de la cum se serveşte masa la cum ne comportăm în societate, cum ne îmbrăcăm adecvat la o petrecere sau la serviciu. Lipsa respectului reciproc va duce la traumatizarea copilului, traumă la care va putea răspunde prin violenţă sau prin retragere socială;

3. Cum se sprijină reciproc: dacă ştiu să formeze o echipă, dacă conlucrează pentru atingerea unor deziderate comune. Lipsa de coeziune, comenzile răstite sau contradictorii, copilul le poate percepe ca traume”, spune psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

Comportamentul părinţilor în relaţia cu copiii – traume directe

1. Agresiune fizică: bătăi, ţipete, scandaluri, ameninţări, gonit de acasă;

2. Agresiune verbală: injurii de orice fel, jigniri, apostrofări;

3. Lipsă de atenţie sau afecţiune: atunci când copilul este lăsat prea mult singur la televizor sau singur în cameră, când nu are partener de joacă, când părinţii nu participă prin jocuri la dezvoltarea lui intelectuală;

4. Comparaţii defăimătoare atunci când îi stabilim standarde mult prea greu de atins şi îi subliniem incapacitatea de a le atinge;

5. Concediile: dacă sunt făcute doar cu gândul la nevoile părinţilor, cu ore lungi petrecute în avion, cu destinaţii îndepărtate, cu program stabilit, pot face copilul să se simtă inconfortabil.  De asemenea, lipsa altor copii cu care să se joace şi un mediu în care există doar adulţi îi poate compromite creşterea sau maturizarea;

6. Visul nerealizat al părinţilor: părinţii frustraţi, care nu au avut ceva sau care nu au reuşit să ajungă cineva în sport sau în societate, au tendinţa de a-şi folosi copiii ca pe propriile marionete.

Citeşte continuarea în Gândul!