Ce riscă un copil forţat de părinţi să înveţe excesiv

Potrivit CSID, supraresponsabilizarea are efecte de lungă durată şi greu de diminuat.

• „Podcast cu Prioritate” #89 by ProMotor debutează în 2026 cu Mihai Comșiț, coordonatorul echipei BlueStreamline Formula…
• Locurile din casă unde suntem cel mai expuși la microplastice cancerigene

Cea mai comună formă de surpraresponsabilizare, în special în România, constă în presiunile care se exercită asupra copiilor atunci când vine voba de şcoală şi de învăţat. Ca urmare a traumei suferite de-a lungul perioadei comuniste, instaurate în România, tot mai mulţi părinţi suferă de teama de eşec, motiv pentru care copiii devin singura opţiune de a „face lucrurile să meargă mai bine”.

Desigur, a studia şi a avea o educaţie solidă este vital în societatea actuală, dar este importantă înţelegerea faptului că un copil are nevoie să fie ghidat spre a înflori, nu spre a face tot ceea ce părinţii şi-ar fi dorit, dar nu au avut ocazia. Ca urmare, copiii pot suferi de la o simplă anxietate la stări acute de depresie, multe dintre comportamentele acestora soldându-se în ultimă instanţă cu suicidul.

Studiile de specialitate confirmă faptul că supraresponsabilizarea cu sarcinile şcolare este una dintre cele mai rapide forme de a instaura tulburările psihice, la copii.

Pierderea partenerului de cuplu

Divorţ, despărţire emoţională sau tragicul deces al partenerului – acestea sunt cele trei scene posibile, în care copilul, supraresponsabilizat de părinte, se va putea identifica cu partenerul pierdut. Treptat, nevoile copilului vor deveni nevoile părintelui aflat în suferinţă. Dorinţele copilului vor fi dorinţele părintelui, astfel, fericirea sa stingându-se uşor. Ca urmare, odată ajunşi la maturitate, copiii substitut ai partenerilor, vor manifesta un comportament docil, maleabil.

Copilul devenit părinte

Conform CSID, o altă practică des întâlnită, în special în familiile în care ambii părinţi lucrează, este supraresponsabilizara copilului mai mare cu rolul de părinte pentru copilul mai mic. Pe de-o parte, există o serie de avantaje, precum sporirea atenţiei sau creşterea sentimentului de responsabilitate. Cu toate acestea, atunci când este vorba de vârste mici, supraresponsabilizarea nu face decât să crească teama de abandon sau în multe cazuri, să genereze reacţii de furie intensă asupra părinţilor. Ca urmare, la maturitate, copiii cândva înzestraţi cu rolul de părinţi vor căuta să salveze tot timpul oamenii cu care sunt implicaţi într-o relaţie.

Fiecare stadiu al dezvoltării este important a fi tratat aşa cum se cuvine. Astfel, copilăria este perioada în care copilul are nevoie să se joace şi să dea startul descoperirii propriei persoane. Supraresponsabilizând un copil, nu i se va fura doar abilitatea de a se juca şi de a se bucura, dar şi capacitatea de a fi atent la el însuşi şi la ceea ce îşi doreşte, viaţa lui devenind o multitudine de dorinţe şi temeri ale părinţilor.

Sursa: CSID