”Calea Ferată a Morţii”, proiectul lui Stalin realizat cu preţul a peste 100.000 de vieţi omeneşti

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La periferia oraşului Salekhard, capitala Regiunii Autonome Yamal Nenets din Rusia, la marginea Cercului Polar, se află ruinele căii ferate Salekhard – Igarka, cunoscută şi sub numele de ,,Calea Ferată a Morţii”, ,,Drumul Morţii” sau ,,Drumul Mort”. Traseul trebuia să fie lung de aproximativ 1300 de kilometri şi să facă parte din aşa-numita ,,Linie Transpolară a lui Stalin”, o modalitate prin care liderul sovietic încerca să unească oraşul Inta, aflat în estul Siberiei, de Igarka, aşezare localizată pe râul Yenisei, în vestul actualei Federaţiei Ruse. 

Deşi nu a fost niciodată finalizată, ,,Calea Ferată a Morţii” a fost construită cu preţul a mii de oameni forţaţi să facă acest lucru. Cea mai mare parte a muncitorilor proveneau din gulagurile sovietice, unde erau încarceraţi aşa-numiţii ,,inamici ai poporului”, persoane condamnate pentru faptul că aducea ,,ofense politice” statului rus. 

În afara faptului că făcea parte din planul lui Stalin de a cuceri Oceanul Arctic, ,,Calea Ferată a Morţii” nu trebuia construită. Transporturile de materie primă din zonele miniere siberiene se puteau face şi pe liniile de cale ferată existente deja, însă dictatorul insista că trebuie construită o nouă rută, care să lege oraşele Salekhard şi Igarka. 

Construcţia propriu-zisă a căii ferate a început în anul 1947 şi se presupune că a fost realizată cu ajutorul a aproximativ 80.000 – 120.000 de prizonieri, deşi unele surse menţionează că ar fi fost folosiţi peste 300000 de muncitori. Aceştia lucrau în condiţii inumane: erau expuşi unor temperaturi care atingeau uneori chiar şi -60 de grade Celsius, se îmbolnăveau vara din vauza infecţiilor şi erau bătuţi ori de câte ori păreau că sunt slăbiţi. Se presupune că o treime dintre cei care au fost prezenţi pe şantier şi-au pierdut viaţa. 

Numeroasele probleme tehnice întâmpinate pe parcursul construirii căii ferate, lipsa unor echipamente adecvate, dar şi condiţiile meteo extreme i-au determinat pe ingineri să întrerupă şantierul imediat după moartea lui Stalin, în anul 1953. În acel moment, numai 698 de kilometri din traseul iniţial fusese finalizat, cu un cost de aproximativ 42 de miliarde ruble (10 miliarde de dolari americani, la acea vreme). 

În anul 2010, o secţiune din calea ferată, ce leagă astăzi oraşele Igarka şi Norilsk pe o distanţă de aproape 220 de kilometri, a fost reconstruită pentru a susţine industria de nichel şi produse petroliere din această zonă. Linia, redenumită ,,Ruta Latitudinală Nordică”, a fost deschisă în anul 2015. 

Sursa: amusingplanet.com

Vă mai recomandăm şi: Trans-siberianul – Cel mai lung drum de fier din lume

                                            Cea mai lungă linie de cale ferată de mare viteză: distanţa Moscova-Beijing va fi parcursă numai în 2 zile

                                              De ce transformă căldura şinele de tren în „spaghete”?