Home » Istorie » În această zonă, aceleaşi case au fost locuite secole la rând

În această zonă, aceleaşi case au fost locuite secole la rând

Publicat: 09.07.2016
Casele nu au fost niciodată abandonate.

Noile cercetări au prezentat, pentru prima oară, că locuinţele din munţii Braziliei erau utilizate de generaţii la rând. Aceasta este prima dovadă că bordeiele uriaşe care serveau drept locuinţă erau ocupate continuu. Academicienii au demonstrat că una dintre locuinţe a fost ocupată timp de două secole neîntrerupt. Oamenii au crezut că satele din sudul Braziliei au fost abandonate şi repopulate de-a lungul istoriei, însă aceste constatări se bazau pe numărul însuficient de informaţii.

Noile teste efectuate de academicieni au descoperit o locuinţă utilizată în perioada 1395 şi 1650 în Campo Belo din oraşul Santa Catarina (Brazilia). Aceştia au descoperit 12 etaje bine conservate, cinci dintre ele fiind acoperite de acoperişurile arse.

Academicienii de la Universitatea din Exeter au descoperit că locuitorii antici din zonele muntoase ale sudului Braziliei utilizau aceiaşi locuinţă timp de mai multe secole.

Cercetarea dezvăluie că locuinţa a fost ocupată timp de două secole, timp în care comunităţile au construit bordeie imense, însă şi casele mici au continuat să fie locuite pentru mult timp. Casele nu au fost niciodată abandonate, ci extinse. Locuitori au construit noi etaje, dovedind faptul că mai multe generaţii de familii au locuit acolo. Cu trecerea timpul, locuitorii, au utilizat diferite tipuri de ceramică şi tehnici de renovare pentru a-şi îmbunătăţi casele. Liderul cercetării, Jonas Gregorio de Souza, a declarat: ,,Cercetările noastre au demonstrat diferenţele arhitecturale din sudul montan al Braziliei. Este foarte importantă utilizarea datării  radiocarbonice pe anumite structuri, pentru o mai bună înţelegere a perioadei în care casa a fost ocupată”.

Cercetările le-au demonstrat experţilor noi aspecte ale vieţii grupurilor proto-Je, acestea sugerează că în acele vremuri exista un grad  moderat de inegalitate. Experţii au descoperit că pământul era utilizat pentru înhumarea morţilor, unele morminte fiind diferite.

Unii locuitori au cultivat mai multe specii de plante, fapt ce contrazice ipotezele anterioare conform cărora locuitorii zonei erau nomanzi.

Sursa: Science Daily

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile