Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe cercetători. Bărbatul care trăieşte fără 90% din creier

Prima dată, cazul a fost  prezentat în revista The Lancet, în anul 2007.  Cazul i-a pus pe gânduri pe cercetători pentru aproape zece ani.

Bărbatul avea 44 de ani în momentul publicării articolului. Deşi identitatea sa a fost păstrată secretă, cercetătorii au explicat cum şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă fără să realizeze că majoritatea creierului său dispărea.

• Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele…
• Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?

Iniţial, bărbatul a vizitat medicul pentru că simţea o slăbiciune în piciorul stâng, însă ecografia craniană a dezvăluit o problemă mai gravă. O mare parte din creierul său era umplută de lichid, având doar un strat subţire de ţesut al creierului, părţile interne fiind erodate aproape complet.

Cercetătorii consideră că o mare parte din creierul bărbatului a fost distrus treptat, de-a lungul a 30 de ani, condiţie cunoscută sub denumirea de hidrocefalie. Bărbatul fusese diagnosticat cu această afecţiune când era copil şi a fost tratat cu un stent, însă la vârsta de 14 ani acesta a fost îndepărtat. De atunci, cea mai mare parte a creierului său a fost erodat.

Deşi i-a rămas o mică bucată din creier, bărbatul nu avea dizabilităţi mentale, IQ-ul său fiind de 75 de procente. Acesta lucra ca funţionar public, era căsătorit şi avea doi copii, starea lui de sănătate fiind relativ bună.

În trecutc conştiinţa a fost asociată cu unele părţi ale creierului, conform declaraţiilor cercetătorilor. Dacă aceste ipoteze ar fi fost corecte, francezul nu ar fi putut fi conştient, având în vedere că o mare parte din creier îi lipseşte.

,,Orice teorie despre conştiinţă trebuie să poată explica de ce o persoană căreia îi lipseşte 90% din neuroni încă trăieşte şi are o viaţă normală”, a declarat Axel Cleeremans, psiholog cognitiv de la Universitatea Libre din Bruxelles, Belgia.

Cu alte cuvinte, nu poate exista doar un organ care să fie responsabil pentru conştiinţă. Ipotezele lui Cleeremans se bazează pe faptul că putem învăţa să fim conştienţi, nu ne naştem cu această abilitate. Ceea ce înseamnă că locaţia sa nu trebuie să fie una fixă.

,,Conştiinţa poate fi dobândită prin experienţă, prin interacţionarea cu sinele, cu lumea şi cu alte persoane”, a adăugat cercetătorul.

Acesta şi-a denumit ipoteza ,,teoria plasticităţii radicale” făcând referire la creierul adult, care se poate adapta mult mai bine decât se aşteptau.

Conform precizărilor lui Cleeremans, deşi bărbatului i-a rămas doar 10% din creier, neuronii rămaşi au rămas activi. De fapt, conceptul nu este nou, deoarece, în fiecare zi, creierul nostru ne dovedeşte cât de flexibil şi adaptabil este. 

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: