Home » Lumea digitală » Jocul Pokemon Go a fost interzis de clericii musulmani

Jocul Pokemon Go a fost interzis de clericii musulmani

Jocul Pokemon Go a fost interzis de clericii musulmani
Publicat: 23.07.2016
Clericii susţin că Pokemon Go îi încurajează pe jucători să accepte teoria darwinistă a evoluţiei speciilor.
Interdicţia emisă pentru franciza Pokemon de clericii islamici veche de 15 ani e din nou actuală, scrie Secretarul general al Consiliului Clerical Islamic, pe site-ul preşedintelui Scholarly Research and Ifta, raportează Arab News.
 
Fatwa de odinioară, emisă pentru jocurile, abţibildurile, desenele animate şi suvenirurile Pokemon se potriveşte cu desăvârşite şi în cazul acestui joc care face înconjurul lumii, spune Sheikh Saleh Al-Fozan, membru al consiliul superior al clericilor musulmani.
 
În religia musulmană, o „fatwa” este o opinie pe teme religioase privind legea islamică emisă de un Ulema. Un ulema este un membru al clerului musulman (care are şi atribuţii de legiuitor). În islamul sunnit, o fatwa nu este obligatorie pentru nimeni, pe când în islamul şiit poate fi considerată de un individ ca obligatorie, în funcţie de relaţia pe care o are cu respectivul Ulema. Cel care emite o fatwa este muftiu, poziţie nu neapărat oficială. Dacă o fatwa nu inovează în vreun fel, atunci ea este o simplă decizie.
 
Un muftiu este căpetenia religioasă a unei comunităţi musulmane: are competenţa de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. Marele muftiu este conducătorul cultului islamic dintr-o ţară, care are şi atribuţii judecătoreşti.
 
O fatwa conţine în general detaliile raţionamentului unui lider islamic, de regulă în raport cu un caz particular, şi sunt considerate precedent de musulmanii legaţi de acel lider, inclusiv de viitorii muftii.
 
Citeşte continuarea articolului pe mediafax.ro
 

                                             Modul inovator prin care oamenii trişează la Pokemon Go

                                             China se teme că aplicaţia „Pokemon GO” poate ajuta la localizarea bazelor militare

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile