Istoricul Neagu Djuvara împlineşte joi 100 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Neagu Djuvara  s-a născut la 18 august 1916, în Bucureşti, într-o familie de origine aromână aşezată aici la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţea trecută, decretul prin care istoricul Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, la aniversarea a 100 de ani şi a decenii întregi de carieră.

„Cu prilejul aniversării unui secol de viaţă, în semn de înaltă apreciere pentru dăruirea cu care şi-a servit patria, prin angajamentul personal în procesele politice, diplomatice şi culturale ce au promovat valorile, istoria şi imaginea ţării noastre în lume, precum şi pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul timpului, Preşedintele României a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Neagu Djuvara, istoric”, se arată în decretul semnat de şeful statului.

Neagu Djuvara este licenţiat la Sorbona (istorie, 1937) şi doctor în drept (Paris, 1940). A participat la campania din Basarabia şi Transnistria (iunie–noiembrie 1941), fiind rănit în apropiere de Odessa.

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943, a fost trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, în legătură cu negocierile de pace cu URSS. La Stockholm, a activat ca secretar de legaţie până în septembrie 1947, când comuniştii au preluat şi Externele. A rămas în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei.

În 1961 a pplecat în Republica Niger, unde a stat 23 de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. În 1972, a obţinut doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filozofie a istoriei, sub îndrumarea lui Raymond Aron. Mai târziu, a obţinut şi o diplomă a INALCO de la Paris.

Din 1984 a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până în 1990, când s-a întoars în ţară. Este membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol“ din Iaşi şi al Institutului de Istorie „N. Iorga“ din Bucureşti.

Printre cele mai importante cărţi ale sale se numără: Le droit roumain en matière de nationalité (teză de doctorat); Civilisations et lois historiques. Essai d’étude comparée des civilisations (carte premiată de Academia Franceză); în româneşte, Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor; Le pays roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe siècle; în româneşte, Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne; O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri; Cum s-a născut poporul român; Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii; De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul; Însemnările lui Georges Milesco (roman); Amintiri şi poveşti mai deocheate; Amintiri din pribegie; versiune franceză: Bucarest–Paris–Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948–1990); Există istorie adevărată?; Thocomerius–Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti; Războiul de şaptezeci şi şapte de ani (1914–1991) şi premisele hegemoniei americane. Eseu de istorie-politologie; Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX); Răspuns criticilor mei şi neprietenilor lui Negru Vodă; Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 şi unele amănunte aproape de necrezut din preajma dramaticei noastre capitulări; O scurtă istorie ilustrată a românilor (tradusă şi în limba engleză, A Brief Illustrated History of Romanians).