Home » Natură » Cea mai mare rezervaţie marină din lume urmează să fie creată în zona Insulelor Hawaii

Cea mai mare rezervaţie marină din lume urmează să fie creată în zona Insulelor Hawaii

Publicat: 05.09.2016
Iniţiativa aparţine unui senator american.

Preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat vineri crearea celei mai mari rezervaţie marine din lume, în Hawaii. Aceasta este extinderea Papahānaumokuākea – Marine National Monument.

Zona protejată are 7000 de specii marine, printre care balene albastre, foci călugăr, albatroşi cu coadă scurtă, corali negri, broaşte ţestoase şi multe altele. Sanctuarul marin se va mări de la suprafaţa de 350.000 de kilometri pătraţi, o suprafaţă de trei ori mai mare ca Franţa, la peste 1,5 milioane de kilometri pătraţi.

Senatorul Brian Schatz, iniţiatorul acestei propuneri, explică: „Extinderea Papahānaumokuākea va reconstrui stocurile de peşte, va proteja biodiversitatea indigenă, va lupta împotriva schimbărilor climatice şi va acorda mai mult spaţiu localnicilor pentru gestionarea acestui domeniu”.

Rezerva marină a fost înregistrată în anul 2010 în Patrimoniul Mondial UNESCO şi include mai multe specii care nu se mai întâlnesc în alte zone ale lumii.

Amintim că preşedintele Obama s-a născut în Honolulu, capitala statului Hawaii. Cu câteva luni înainte de încheierea mandatului său, decizia aceasta indică direcţia pe care ar trebui să o urmeze succesorul său: protecţia mediului înconjurător al planetei noastre.

Sursa: rador.ro

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă

Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”