De ce nu suntem fericiţi

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Deşi ne dorim cu toţii să fim mulţumiţi de propria noastră viaţă, avem tendinţa interioară de supraresponsabilizare, de a adopta un mod de gândire axat pe “ce trebuie făcut”, în contrast cu “ce mă face să mă simt fericit”, scrie Gândul.

• Falsul secolului: Povestea Omului din Piltdown, „veriga lipsă” care a păcălit lumea științifică
• Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a…

De cele mai multe ori, ne sprijinim trările pe unele valori false, care, într-un fel, ne condiţionează propria fericire, cum ar fi  bunăstarea materială exagerată sau dorinţa de perfecţiune pe cât mai multe planuri. „Alţi factori sunt de natură externă şi aici putem enumera influenţa exercitată de familia în care am crescut, de cercul de prieteni sau cunoscuţi din care facem parte, de locul de muncă şi de societatea în care vrem să ne realizăm. Asta dacă în copilărie s-au indus (conştient sau nu) idei de genul:

– „S-ar putea să nu meriţi întotdeauna ceea ce primeşti…”

– „Pentru a merita să fii iubit, să fii înţeles sau acceptat, trebuie să…”

– „Alţii au muncit mult mai mult pentru asta…”

Pe de altă parte, religia a implementat, la nivelul inconştientului colectiv, ideea de „păcat”, de a „merita” să te bucuri sau să fii fericit numai în urma unor anumite strădanii, sacrificii etc.

Pentru unii oameni a devenit aproape o utopie – dacă nu a fost dintotdeauna – să se simtă realizaţi şi fericiţi pe toate planurile şi, în acelaşi timp, a devenit aproape o constantă strădania de a revărsa, în interiorul familiei, toată insatisfacţia generată de stresul cotidian”, spune psihoterapeutul Anca Kosina pentru Gândul.

În unele cazuri, oamenii, în special femeile, se „sacrifică pentru ceilalţi”, intră în diverse roluri de salvator, mai mult sau mai puţin eficiente. „Ei ar putea să folosească această înzestrare extraordinară şi ar putea lucra pentru propria fiinţă cu aceeaşi dăruire cu care lucrează pentru ceilalţi, înţelegând astfel că cei din jurul lor nu vor fi cu adevărat fericiţi decât atunci când şi ei vor fi fericiţi.  

De fapt, dacă o persoană vrea cu adevărat o schimbare, dacă îşi doreşte să fie fericită, va începe prin a-şi modifica sau construi propriul său destin, iar prin gândurile şi acţiunile sale se va transforma constant.  Dacă deduce care este situaţia sa, care sunt cauzele ce-l fac să fie „nefericit”, omul este liber să aleagă un alt mod de acţiune, iar pentru asta alege să-şi trăiască altfel viaţa”, precizează psihoterapeutul Anca Kosina pentru Gândul.

Simulate, cuvintele şi faptele nu mai sunt adevărate, nu mai sunt trăite în prezent, sunt alese mai mult sau mai puţin atent, în funcţie de „repertoriul” educaţional sau intelectual al fiecăruia.

„Pentru ca ” acel ceva” să fie susţinător, trebuie mai întâi susţinut. La locul de muncă fiecare susţine prin gândurile şi acţiunile sale o anumită lucrare, iar aceea îl ajută să îşi păstreze locul de muncă. O relaţie trebuie susţinută pentru a fi susţinătoare, iar fiecare dintre noi trebuie să-şi „susţină” propria viaţă, pentru ca aceasta să-i aducă bucurie şi împlinire. Aceasta va genera automat fericire, pentru că fiecare dintre noi are înscris în fiinţa sa dorinţa de a iubi şi de a fi iubit, dorinţa de a fi fericit şi de a crea fericire. În acest fel, Darul Vieţii este preţuit şi amplificat”., concluzionează psihoterapeutul pentru Gândul.