Home » Știință » Prima boală care poate fi eradicată, la nivel mondial, fără vaccinuri sau medicamente

Prima boală care poate fi eradicată, la nivel mondial, fără vaccinuri sau medicamente

Prima boală care poate fi eradicată, la nivel mondial, fără vaccinuri sau medicamente
Publicat: 02.10.2016
În 1980, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat oficial că una dintre cele mai mortale boli din istoria omenirii, variola, a fost eradicată. A fost prima acţiune de acest fel în urma căreia a fost eliminată complet o boală de pe planetă. Realizarea acestui obiectiv nu a fost tocmai un lucru uşor. A fost nevoie de un efort de colaborare, care a însemnat mai ales campanii de vaccinare la nivel mondial, de supraveghere şi măsuri de prevenire.

Acum, umanitatea este aproape de eradicarea unei alte boli de care s-ar putea să nu fi auzit: boala viermelui de Guineea.

Chiar dacă rareori este letală, motiv pentru care nici nu i s-a dat atenţia necesară, boala viermelui de Guineea sau Dracunculoză, poate fi eliminată permanent.

Oamenii capătă această infecţie atunci când beau apă contaminată cu larve de la viermele Dracunculus medinensis, numit şi „vierme Guineea.” Larva pătrunde apoi prin peretele intestinului şi creşte in interiorul corpului uman vreme de aproximativ un an, ajungând la o lungime de 80 de centimentri.

Viermele migrează prin muşchi, apoi iese de obicei prin picior, printr-un proces destul de dureros. Agonia poate dura până la 30 de zile, timp în care persoana infectată va încerca să calmeze arderile prin scufundarea zonei afectate în apă, lucru care de fapt va duce la eliberarea ouălelor viermelui şi repornirea ciclului de infecţii.

În anii ’80, în timpul unei călătorii în Ghana, fostul preşedinte american Jimmy Carter a fost martorul unei scene care l-a făcut să ia măsuri. „Am văzut o tânără femeie ţinând în braţe un copil…Dar nu era un copil — era sânul ei drept,” a spus Carter. „Era de lungimea unui picior. Şi din sfârcul ei ieşea un vierme de Guineea. ” Femeia avea un total de 11 viermi în corpul său. A fost o scenă de neuitat ce l-a făcut pe preşedintele american să pună bazele unei organizaţii non-profit Carter Center ce avea ca misiune eradicarea bolii viermelui de Guineea.

În 1986, existau mai bine de 3,5 milioane de cazuri de infecţii cu viermele de Guineea în toată lumea, în aproape 24.000 de localităţi din 21 de ţări din Asia şi Afica. Acum, după trei decenii de muncă, au mai rămas doar 126 de cazuri, au anunţat în cadrul unei expoziţii la Muzeul American de Istorie Naturală, numită Countdown to Zero: Defeating Disease, cei de la Carter Center. Mai mult de atât, boala a mai fost depistată doar în 30 de sate din patru ţări, doar în Africa. Dacă această tendinţă continuă, Dracunculoza va deveni în curând prima boală care urmează să fie eradicată fără vaccinuri sau medicamente.

Dracunculoza este candidatul ideal pentru eradicare, deoarece aceeastă infecţie se transmite doar printr-o singură rută , iar dacă se întrerupe, infecţia poate fi oprită. Din urmare, strategia a fost una simplă: educarea locuitorilor din satele afectate, distribuirea unor filtre ieftine ce puteau fi utilizate pentru a alimina paraziţii din apă.

Dispozitivele erau de fapt nişte tuburi de plastic echipate cu un filtru, o plasă de oţel, pe care o puteau lua oriunde şi folosi oricând. De asemenea, cei care raportau cazuri de oameni infectaţi primeau o recompensă de 100 $, o sumă considerabilă pentru acele locuri.

Sursa: IFL Science

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
Programările pentru vize de imigrare în SUA, suspendate în toată lumea. Ce a transmis Departamentul de Stat?
Programările pentru vize de imigrare în SUA, suspendate în toată lumea. Ce a transmis Departamentul de Stat?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?