Cele mai fascinante scrisori din istorie au fost făcute publice. Scrisoarea de pe Titanic care elucidează un mare mister

O scrisoare din partea Regelui Franţei către William Wallace, 1300

Numele William Wallace ne duce cu gândul la un erou scoţian, pregătit de luptă, dar acesta a fost şi un diplomat. Într-o scrisoare a regelui Franţei, Philip IV, acesta îl însărcinează pe intermediarul său de la curtea Papei să-l asiste pe „cavalerul William le Walois al Scoţiei” în treburile pe care trebuie să le înteprindă.

• Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
• Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal

William Wallace a fost născut într-o familie nobilă din Scoţia la sfârşitul secolului XIII. În timpul copilăriei sale, Scoţia era condusă de Alexander III, dar la moartea acestuia, în 1286, urmaşa la tron a fost nepoata sa, Margaret, care era minoră, fiica regelui Norvegiei. Aceasta a murit în timpul călătoriei din Norvegia către Scoţia , în 1290, iar la succesiunea tronului nu a mai rămas niciun candidat. Viitorul Scoţiei era confuz, iar foarte mulţi membri ai elitelor doreau să acceadă la tron.

Edward I al Angliei a început să îşi afirme din ce în ce mai vădit pretenţiile la tronul Scoţiei, iar în 1296 a invadat-o. Primele etape ale campaniei au fost un adevărat succes, iar în mai 1297, după ce William Wallace l-a ucis pe William Heselrig, simbolul autorităţii engelze în Scoţia, foarte mulţi scoţieni au pornit la luptă alături de Wallace, iar acesta a devenit liderul rebeliunii. Şi-a unit forţele cu cele ale unui alt rebel, Andrew Murray şi, împreună, au condus o forţă scoţiană împotriva englezilor la Podul Stirling, în septembrie 1297. Rezistenţa engleză era superioară din punct de vedere numeric şi era condusă de către un războinic consacrat, John de Warenne. Cele două trupe erau separate de un pod îngust, iar englezii au încercat să îl traverseze. În acel moment, scoţienii au avansat şi au obţinut controlul asupra capătului podului, pentru a evita apariţia unor întăriri pentru armata engleză.

Succesul lui Wallace l-a făcut şi mai cunoscut, iar rebelii săi i-au gonit pe englezi din Scoţia. Pentru a îi învinge pe rebeli, Edward I a creat o armată în Scoţia şi s-a hotărât să îl captureze pe William Wallace, iar acesta a fost capturat în Glasgow, în anul 1305. A fost dus la Londra şi judecat la Westminster pentru trădare.  Declarat vinovat, a fost spânzurat, spintecat şi taiat în bucăţi. Capul său a fost expus pe London Bridge.

Sursa: US National Archives

Antagonismul claselor sociale de pe vasul Titanic, 1912

Atunci când nava Titanic a pornit în larg, în dimineaţa zilei de 15 aprilie 1912, au fost ridicate multe semne de întrebare. Era una dintre cele mai mari şi mai luxoase vase din lume şi avea facilităţi considerabile în raport cu celelalte. Cea mai frecventă întrebare se referă la modul în care tragedia s-a întâmplat şi de ce doar atât de puţini pasageri au fost salvaţi. Şi, mai ales, de ce pasagerii care se aflau la clasa I au avut o şansă mai mare de supravieţuire decât cei care călătoreau la clasa a II-a şi la clasa a III-a? Mai mult de 1.500 de oameni au murit în oceanul îngheţat.

Printre cei care au încercat să caute răspunsuri a fost şi Benn Tillett, autorul acestei scrisori. Acesta era un comerciant cunoscut al vremii. A criticat antagonismul de clasă care era extrem de vizibil la bordul Titanicului şi a afirmat faptul că, atunci când a avut loc tragedia, cu cât biletul a fost mai scump, cu atât şansele de supravieţuire au fost mai mari. În ceea ce îi priveşte pe pasagerii de la clasa a-III-a, doar 25% au supravieţuit.

Arhitecţii acestui vas au urmărit ca pasagerii de la clase diferite să nu se întâlnească, iar ca acest lucru să nu se întâmple, scările au fost barate cu porţi de metal. În teorie, aceste porţi puteau fi deschise cu o cheie de către un membru al echipei de la bordul vasului, dar în noaptea tragediei, nimeni nu a descuiat aceste uşi, iar sute de pasageri au murit.

Scrisoarea lui Tillet conţine detalii importante în ceea ce priveşte elucidarea acestui mister, plângându-se că pasagerii bogaţi se bucură de o securitate mai ridicată decât ceilalţi, având primii acces la bărcile de salvare. Cu toate acestea, atunci când Titanicul s-a scufundat, aceste bărci au fost prost administrate, fiind puse la dispoziţia pasagerilor doar 28, pe când capacitatea era cea de 65 de astfel de bărci. Mai mult, Tillet explică că, de fapt, nu au fost destul de multe bărci pe cât ar fi trebuit. Ca rezultat, aceste bărci au putut salva doar o treime dintre oamenii care se aflau la bordul său.

Sursa: US National Archives

Returnarea rămăşiţelor lui Napoleon Bonaparte în Franţa, 1840

Această scrisoare, redactată la o distanţă de 20 de ani după moartea lui Napoleon, reprezintă un moment în care englezii şi francezii au lăsat la o parte rivalitatea.

Pentru aproximativ 2 decenii, Napoleon a fost o figură centrală în istoria Europei, într-o perioadă extrem de tulbure şi, mai mult, a difuzat ideile revoluţionare în Europa.

Napoleon a murit în anul 1821, pe Insula Sf. Elena, iar acesta a dorit ca, după moarte, rămăşiţele sale să fie duse la Paris. Ani de-a rândul, guvernul francez nu  a încercat să dea curs acestei dorinţe de teama opinie publice, dar, începând cu anul 1840 şi cu mişcările naţionaliste ce apăruseră în societate, guvernul a considerat just ca acest eveniment să aibă loc, iar în luna mai a aceluiaşi an a trimis o cerere guvernului britanic.

Această scrisoare este o ciornă, fiind păstrată în Biroul Afacerilor Externe al Marii Britanii şi este un răspuns  al Lordlui Palmerston către dorinţa francezilor, în care îşi exprima plăcerea de a face acest lucru. Ca rezultat, guvernul franncez a trimis către Insula Sf. Elena un vas pentru a aduce rămăşiţele lui Napoleon.

Ciornă

Lord Granville

Biroul Afacerilor Externe

9 mai 1840

My Lord,

HM. Guvernul a luat în considerare cererea făcută de guvernul Franţei pentru permisiunea de a intra în posesia rămăşiţelor lui Napoleon Bonaparte, iar guvernul britanic are o mare plăcere de a realiza acest lucru.

HM. Guvernul speră ca disponibilitatea cu care este dat acest răspuns să fie înţeles de francezi ca o dovadă a dorinţei ca toate ideile naţionaliste care în timpul împăratului Napoleon au adus armatele franceze şi engleze în stare de conflict să fie înlăturate

HM. Guvernul va pune la dispoziţia francezilor aranjamentele necesare pentru ca acest eveniment să aibă loc.

Sursa: US National Archives

Sursa: History Extra

Citeşte şi:

Mii de scrisori, nedeschise niciodată şi vechi de 300 de ani, descoperite într-un cufăr. Una a dezvăluit secretul ”compromiţător” al unui evreu bogat

Ţara în care poştaşii fac mai mult decât să livreze scrisori

Povestea unei „comori literare”, alcătuită de trei surori din România

Criptografia şi codurile secrete care au marcat istoria