Un nou Arbore al Vieţii pune la îndoială concepţia noastră despre evoluţia vertebratelor

Primele vertebrate au fost peştii fără fălci, iar placodermele au fost printre primii peşti care au dezvoltat această inovaţie adaptativă care a ajutat la succesul evoluţiei vertebratelor.

• Un șoim a învățat să folosească semaforul pentru a vâna mai eficient
• Excrementele de pinguin ar putea ajuta la răcirea Antarcticii

Sunt multe studii care susţin că placodermele sunt descendenţii direcţi ai restului de vertebrate, un grup imens de animale care include mamifere, păsări, reptile, amfibieni şi majoritatea peştilor.

Un studiu publicat în Systematic Biology ridică posibilitatea ca placodermele să fi fost doar o linie evolutivă înfundată.

Dacă toate vertebratele cu falcă, inclusiv omul, ar fi nimic mai mult decât placoderme evoluate, iar anumite trăsături specifice s-ar păstra, precum oasele craniene şi proporţiile feţei. Studiul menţionat anterior infirmă această posibilitate, sugerând că există o linie evolutivă separată care a dus la evoluţia restului grup de vertebrate, dar care până la urmă a dispărut.

 
Benedict King/Brian Choo/Flinders University

Acest mod de abordare care implică arbori genealogici este foarte importantă în biologie întrucât arată relaţii între specii, dar se poate realiza în mai multe feluri. Cercetătorii au folosit un model mai sofisticat care include şi alte informaţii în afară de caracteristicile anatomice, precum erele geologice şi timpul procesului de evoluţie la care au fost supuse speciile.

Astfel, cele mai vechi fosile se găsesc de obicei pe ramurile cele mai de jos ale arborelui, în timp ce speciile tinere, evoluate, stau pe crengile cele mai apropiate de coroană. Această metodă este considerată mai bună, mai ales pentru fosile foarte vechi, unde materialul este foarte sărac, şi unde fosilele pot fi confundate între ele.

În urma aplicării noului model, cercetătorii au ajuns la altă concluzie decât cea populară: placodermele nu mai sunt descendentul tuturor vertebratelor, ci o ramură care nu a lăsat moştenitori.

Acest model pune într-o altă lumină şi evoluţia aparatului reproductiv, care la placoderme este diferit faţă de alte vertebrate cu fălci, acestea din urmă folosind o modalitate de reproducţie asemănătoare cu cea a peştilor de astăzi. Cu noul model, reproducţia placodermelor este privită ca o specializare a acestei ramuri, o concluzie mult mai plauzibilă decât o evoluţie de la aparatul de reproducţie al placodermelor la cel al speciilor care au urmat.

De asemenea, oasele craniene ale placodermelor sunt văzute altfel, nemaifiind considerate primitive, ci doar o altă evoluţie specializată pe nişa ecologică ocupată. Deci, într-un sens, pot fi considerate în unele aspecte mai evoluate ca cele ale speciilor mai recente.

Aşadar, cum arătau descendenţii noştri?

Dacă nu placodermele sunt strămoşii noştri pe scara evolutivă, atunci cine? Această întrebare rămâne marea necunoscută. Cercetătorii susţin idea că nu există un anumit grup de vertebrate cu fălci care să fi evoluat din altul, ci probabil o combinaţie din mai multe.

De asemenea, acum 424 de milioane de ani este posibil ca primele vertebrate cu fălci să fi avut o evoluţie foarte rapidă, ceea ce se poate explica lipsa acestora în depozitele fosilifere.

Chiar şi aşa, există progrese în acest sens, cu noile descoperiri din China, unde s-au găsit printre cele mai vechi vertebrate cu fălci cunoscute.

 
Benedict King/Brian Choo/Flinders University

Metoda fiind una nouă, vor exista multe discuţii privind autenticitatea acesteia, dar aplicată la acest caz arată lucruri interesante, mai ales dacă privind din perspective importanţei acestui studiu, evoluţia extrem de diversă a vertebratelor.

Sursa: Science Alert