Home » Știință » Au fost descoperite urme de amoniac în troposfera Pământului

Au fost descoperite urme de amoniac în troposfera Pământului

Au fost descoperite urme de amoniac în troposfera Pământului
Publicat: 13.12.2016
Experţii au descoperit pentru prima dată urme de amoniac în troposferă. Cea mai mare concentraţie de amoniac a fost descoperită deasuprea Indiei şi Chinei.

Troposfera Pământului se extinde de la 7 la 20 de km deasuprea nivelului mării, aceasta reprezintă 80% din atmosfera planetei. 

O echipă din cadrul Institutului de Tehnologie din Germania au analizat informaţiile obţinute de sateliţi din diferite părţi ale troposferei începând cu luna iunie 2002 până în aprilie 2012.  Experţii au descoperit amoniacul, un compus chimic format din nitrogen şi hidrogen, la o distanţă între 12 şi 15 kilometri faţă de nivelul mării, în zone în care se produce musonul asiatic.

Acumulările de amoniac au fost descoperite cu o concentaţie de 33pptv (33 molecule de amoniac per trilion de molecule de aer) în zone precum nordul Indiei şi sud-estul Chinei. Un nivel similar de amoniac nu a mai fost regăsit în alte zone de pe Pământ.

,,Regiunea şi perioada în care am detectat urmele de amoniac a fost în Asia, în timpul musonului de vară. Primele rezultate ne dovedesc că amoniacul a apărut în troposferă din cauza proceselor  agricole. În urma observaţiilor, am aflat că amoniacul nu dispare atunci când aerul formează circulaţii musonice,” a declarat principalul cercetător Michael Hopfner.

Cercetătorii consideră că urmele de amoniac descoperite în musonii asiatici favorizează apariţia aerosolilor din troposferă.  Aşadar, amoniacul produs de emisiile agricole poluează ecosistemul local, dar influenţează formarea noilor nori şi influenţează existenţa norilor deja formaţi.

Descoperirea le va oferi cercetătorilor date importante despre climatul global.

Sursa: Science Alert

Vă recomandăm să citiţi şi următorele articole:

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune