Home » D:News » Cel mai lung tunel din lume a fost deschis traficului. Are 57 de kilometri şi o importanţă uriaşă

Cel mai lung tunel din lume a fost deschis traficului. Are 57 de kilometri şi o importanţă uriaşă

Publicat: 14.12.2016
Cel mai lung tunel de cale ferată din lume a fost deschis traficului. Denumit Gotthard Base Tunnel (GBT), tunelul este construit între oraşele Zurich şi Lugano şi are o lungime de 57 de kilometri

Inaugurat în luna iunie (2016) de către preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Johan Schneider-Ammann, tunelul feroviar este destinat transportului de persoane cât şi de mărfuri. Lucrările au început în 1996, iar costul proiectului s-a ridicat la aproximativ 11 miliarde de euro. 

Tunelul va fi tranzitat zilnic de 260 de trenuri de marfă care vor circula cu 100 km/h şi de 65 de trenuri cu pasageri care vor ajunge la viteze de până la 200 km/h. 

Principalul scop este mărirea capacităţii de transport pe cordonul Germania-ElveţiaItalia. Acesta va reduce timpul de transport de la 4 ore şi 40 de minute la 2 ore şi 30 de minute pentru o călătorie de la Zurich la Milano. De asemenea, tunelul va diminua nivelul poluării din zona alpină şi traficul de pe autostrăzi.

Deţinătorul precedentului record pentru cel mai lung tunel din lume este Seikan din Japonia, care are aproximativ 54 de kilometri. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată, cercetătorii ar fi detectat un obiect masiv în Centura Kuiper

Este sau nu adevărat că 1 din 200 de bărbați este un descendent direct al lui Ginghis Han?

Creierul are mai multe sisteme de apărare decât am crezut, indică un studiu

Cât timp ar putea trăi pe Marte microbii de pe Pământ?

Oamenii de știință au aflat cum comunică omizile cu furnicile

Cea mai veche vomă fosilizată dezvăluie victimele unei vânători vechi de 290 de milioane de ani

Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă

Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări

Un parazit care nu mai fusese văzut la oameni provoacă o serie de simptome diverse și ciudate

Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!

Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?

Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee

Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?

Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui

Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?

Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu

Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?

Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford