Home » D:News » Turiştii străini au pus România în top zece creşteri în UE. Cine conduce clasamentul

Turiştii străini au pus România în top zece creşteri în UE. Cine conduce clasamentul

Publicat: 31.01.2017
Turiştii străini au petrecut cu 9% mai multe nopţi în hotelurile şi pensiunile locale, evoluţie care plasează România pe locul nouă în Uniunea Europeană, arată datele Eurostat, scrie Ziarul Financiar.

Creşterea este mult mai mică faţă de cea înregistrată în Bulgaria, unde străinii au stat cu 21% mai multe zile în unităţile de cazare, potrivit Ziarul Financiar.

„Cifra de afaceri care dă putere unei industrii turistice se realizează prin sejururi de o săptămână -două, cu o medie de minimum 6-7 înnoptări per turist, iar la noi este undeva la 2-2,5. Atunci poţi să spui că ai  o industrie turistică performată şi un incoming performant. Litoralul bulgăresc este peste cel românesc şi asta se ştie. Au două mari pieţe de unde atrag turişti, de unde noi nu putem atrage, şi anume piaţa arabă şi cea rusească. De aici pleacă totul“, explică Gheorghe Fodoreanu, preşedintele fondator al comisiei de incoming din cadrul ANAT.

După Bulgaria, care conduce clasamentul creşterilor, următoarele locuri în clasament sunt ocupate de ţări precum Slovacia şi Polonia, care au consemnat un avans al numărului de nopţi de cazare a turiştilor străini cu 15%, respectiv 13%.

Cu excepţia Spaniei, toate ţările prezente în top zece creşteri ale numărului de turişti sunt din Europa Centrală şi de Est.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA

De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?

Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?

O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic

Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani

Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor

Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?

O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate

Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili

Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului

Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie

Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?

Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?

Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?

„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase

Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?

Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?