Home » Natură » Poluanţi extrem de toxici au fost descoperiţi în cea mai adâncă zonă din ocean, Groapa Marianelor

Poluanţi extrem de toxici au fost descoperiţi în cea mai adâncă zonă din ocean, Groapa Marianelor

Publicat: 16.02.2017
Până şi în cele mai adâci şi întunecate locuri din ocean a pătruns poluarea produsă de om.

Cercetătorii au detectat ,,niveluri extrem de ridicate” de chimicale organice în ţesutul gras al amfipodelor, un tip de crustacee care trăiesc în Groapa Marianelor, cel mai adânc loc din ocean, notează Huffington Post.

,,Credeam că aceste zone izolate au scăpat de impactul uman, dar din păcate au fost descoperite urme ale poluanţilor toxici şi în cele mai îndepărtate locuri,” spune autorul studiului Alan Jamleson, ecolog marin din cadrul Universităţii din Marea Britanie. 

Studiul publicat în revista Nature Ecology and Evolution furnizează primele dovezi ale existenţei poluanţilor realizaţi de om în zonele izolate ale planetei. 

Credit: ALAN JAMIESON/NEWCASTLE UNIVERSITY

Amfipodele colectate de la o adâncime de 11 kilometri din Groapa Marianelor conţineau ,, un nivel mare de poluanţi organici”.  Aceştiau erau contaminaţi cu bifenili policloruraţi şi eteri de difenil polibromuraţi. 

Experţii susţin că deşeurile plastice şi animalele marine moarte contaminate care s-au scufundat în Groapa Marianelor ar fi putut aduce poluanţii în această zonă. Odată ajunşi pe fundul oceanului au fost consumaţi de speciile existentă în zonă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva l-a oprit
A împlinit 80 de ani și vrea să fie primul om care a alergat un maraton în fiecare deceniu al vieții. Totuși, ceva ...
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Au fost descoperite materiale necunoscute până acum pentru producerea și stocarea energiei curate
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia
Noi reguli cu privire la alcool ar putea fi adoptate curând în Polonia